Polițiștii au reținut pentru 24 de ore un bărbat din comuna Râu de Mori, după ce acesta și-ar fi lovit concubina. În cauză a fost emis un ordin de protecție provizoriu.
Secția de Poliție Rurală Baru a fost sesizată, în data de 3 decembrie a.c., în jurul orei 13:30, prin SNUAU 112, de către o femeie cu privire la faptul că sora sa ar fi agresată fizic.
La fața locului, a fost identificată victima, o femeie de 31 de ani, domiciliată în comuna Râu de Mori, care a relatat că ar fi fost lovită cu pumnii și palmele de către concubinul său, aceasta fiind transportată de un echipaj al ambulanței la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.
În cauză a fost emis un ordin de protecție pentru 5 zile, care prevede obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime de 100 de metri față de persoana vătămată și de locuința acesteia.
Ulterior, în urma administrării probatoriului, bărbatul de 37 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Târgu-Jiu, urmând a fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hațeg, în vederea dispunerii măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.






