Băiţa: Rata inflaţiei, singura modificare impusă taxelor şi impozitelor locale

Administraţia locală din comuna Băiţa nu a modificat formulele de calcul pentru taxele şi impozitele locale, singura schimbare fiind cea care se referă la aplicarea ratei inflaţiei pe anul trecut.

Măsura este impusă de prevederile legale cuprinse în Codul Fiscal şi prevede ca, în fiecare an, taxele şi impozitele locale să fie actualizate cu rata inflaţiei comunicată, pentru anul precedent, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

„Această indexare este impusă de lege şi este o situaţie cu care ne confruntăm în fiecare an. Din punctul nostru de vedere, al Consiliului Local şi al Primăriei, nu dorim să punem o povară în plus pe umerii oamenilor, mai ales că mulţi dintre ei au venituri scăzute. Aşadar, impozitele şi taxele locale au fost indexate anul acesta cu 10,4%, rata inflaţiei comunicată de INS. Eu sper ca locuitorii comunei să înţeleagă faptul că suntem obligaţi să facem această indexare”, a precizat primarul comunei Băiţa, Damian Diniş.

Pentru cei care nu au timp să se deplaseze la Primărie, autoritarea locală permite plata obligaţiilor către stat prin platforma electronică www.ghiseul.ro. De asemenea, se pot face plăţi cu cardul la sediul instituţiei administrative.

Pe de altă parte, Primăria Băiţa se numără printre administraţiile locale din judeţ care au reuşit să aibă un grad de încasare a impozitelor şi taxelor locale de 96%. Acest fapt arată responsabilitatea de care dau dovadă locuitorii comunei, aprecia primarul Damian Diniş.

Acesta speră ca alocaţiile bugetare pentru acest an să fie unele care să permită derularea proiectelor de investiţii aflate în derulare, mai ales că acestea trebuie cofinanţate din fonduri ale administraţiei locale.

„Anul 2025 este unul extrem de provocator din punct de vedere al investiţiilor, dar ne menţinem credinţa că lucrurile se vor rezolva favorabil pentru comunitatea noastră”, a conchis primarul comunei Băiţa.

Partajează această știre

Lasă un răspuns