Băiţa: Rapel, sâmbătă, la vaccinarea împotriva COVID-19

Caravana de vaccinare împotriva COVID-19 a populaţiei din comuna Băiţa s-a dovedit un succes, circa 360 de persoane fiind deja imunizate cu prima doză a serului Pfizer. Primăria Băiţa anunţă că sâmbătă, 17 aprilie, va urma administrarea celei de-a doua doze de vaccin – rapelul- pentru cei care au făcut vaccinul în prima etapă.

„Administrarea celei de-a doua doze de vaccin se va desfăşura, cu sprijinul cadrelor medicale, la centrul de vaccinare ce a fost organizat la căminul cultural din satul Crăciuneşti. Rapelul va începe la ora 9,00, iar imunizarea se va face cu vaccinul BioNTechPfizer. Vom continua să organizăm acest gen de acţiuni deoarece sănătatea este unul dintre cele mai preţioase bunuri ale omului”, a precizat primarul comunei Băiţa, Damian Diniş.

El a arătat că în situaţia în care se vor mai strânge 200 de persoane se va organiza o nouă acţiune de vaccinare a locuitorilor din comuna Băiţa. Înscrierile se pot face la numărul de telefon 0254.683.110 sau la sediul primăriei.

Dincolo de acest aspect, administraţia locală se pregăteşte, aşa cum se cuvine, de Sărbătorile de Paşti. Curăţenia de primăvară a început deja în satul Hărţăgani şi va continua la Barbura şi Ormindea. Vor fi scoase resturile de tufişuri, spini şi alte plante. Centrul de comună va avea parte de o schimbare în bine, aici urmând să fie plantaţi 100 de arbuşti de tuia.

Cât priveşte slujba de Înviere, cel puţin pentru moment se speră că aceasta se va derula în condiţii normale, cu toate că Băiţa înregistrează o incidenţă ca cazurilor de COVID-19 de 7,52 la mia de locuitori.

Partajează această știre

Lasă un răspuns