În cadrul evenimentelor organizate, polițiștii au popularizat informații vizând domeniul prevenirii victimizării și delincvenței juvenile, al prevenirii infracțiunilor contra patrimoniului sau al prevenirii violenței domestice, precum și metodele prin care cetățenii pot fi în siguranță, oriunde aleg să-și petreacă timpul.
Joi, 6 iunie, a patra zi din campania națională „Săptămâna Prevenirii Criminalității” a vizat prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului şi s-a adresat cetăţenilor din mediul rural, activitățile derulându-se sub deviza: „Împreună pentru o comunitate mai sigură”.
Acţiunile de informare au avut loc în comuna Vețel, unde polițiștii de prevenire şi cei de ordine publică au stat de vorbă cu săteni, elevi ai școlii gimnaziale și autorități locale. Cetățenii au fost instruiți să anunțe prezența persoanelor străine și a autoturismelor suspecte, în vederea prevenirii furturilor de pe raza comunei și a înșelăciunilor cu prejudicii mari. Elevii au fost pregătiți pentru vacanța mare cu recomandări asupra interacțiunii cu persoanele necunoscute și protejarea bunurilor personale de valoare, dacă vor pleca în excursii și tabere. La final, toți participanții au primit materiale informative ale campaniei ”Împreună pentru o comunitate mai bună”.
Tot ieri, pe raza comunei Orăștioara de Sus, poliţiştii au organizat o întâlnire cu cetățenii din localitate (proprietari de locuințe, de gospodării/ anexe rurale, de autoturisme, persoane vârstnice, potențiale victime ale infracțiunilor contra patrimoniului, precum şi potențiale victime ale violenței domestice), în care au fost prezentate aspecte legate de pregătirea antivictimală şi au fost distribuite materiale informative – broșuri/pliante/afișe conţinând recomandări preventive.
***
Astăzi, vineri, în ultima zi a campaniei naționale „Săptămâna Prevenirii Criminalității”, cu începere de la ora 12.00, în municipiul Orăștie, la sala Astra, poliţiştii vor organiza o acţiune dedicată prevenirii traficului de persoane. Acţiunea va consta într-o reprezentare a piesei de teatru ”AUDIȚIA.RO” a Teatrului Dramatic ”I.D. SÎRBU” Petroșani.. Activitatea este dedicată elevilor de liceu, din clasele a XI-a de la liceele din municipiul Orăștie și din localitatea Geoagiu. La activitate vor participa 200 de elevi și 20 de cadre didactice.
După reprezentație, va urma un dialog între elevi și reprezentanții instituțiilor invitate, respectiv: I.S.J. Hunedoara, AN.I.T.P. – Alba Iulia, Instituţia Prefectului Judeţului Hunedoara, I.P.J. Hunedoara și actorii Teatrului din Petroșani pe tema traficului de persoane: consecințe, drame, metode de prevenție și legislație.
La nivelul subunităţilor de poliţie, poliţiştii de proximitate vor participa la şedințe de instruire a elevilor de liceu, în care vor prelucra teme preventive cu aceeași temă. De asemenea, poliţiştii rutieri vor realiza activități de educație rutieră în unitățile de învățământ de pe raza de competență, destinate elevilor din toate ciclurile școlare în cadrul proiectului național ”Școala Siguranței Tedi”.
Scopul activităților este acela de a conștientiza necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecție în diverse situații și consecințele care decurg din comiterea de infracțiuni.