Născut pe vremea cireșelor, la Vidra de Sus, în inima Ţării Moților, în anul 1824, Avram Iancu – Crăişorul Munților – a fost sărbătorit la Brad, în parcul central din Orașul Nou, unde de altfel se află și statuia Marelui Erou care a luptat pentru libertatea și drepturilor Moților împotriva hoardelor maghiare care terorizau întregul ținut al Munților Apuseni.
Momentul aniversar – 198 de ani de la nașterea Crăisorului – a fost organizat de către Societatea Națională,, Avram Iancu” în colaborare cu Primăria municipiului Brad. Evenimentul, desfăşurat duminică la Brad, s-a constituit într-un moment de aleasă preţuire a celui care a fost un simbol al Moților în lupta pentru libertate și dreptate socială.
Fără excepție, cei care au luat cuvântul au scos în evidenţă marea personalitate a lui Avram Iancu, rolul și dăruirea acestuia în lupta pentru dezrobirea motilor și a neamului românesc. Au fost prezenţi la manifestăre Tiberiu Groza – Președintele Societății Naționale “Avram Iancu”, Florin Cazacu – primarul municipiului Brad, consilieri locali alături de un numeros auditoriu care şi-au lăsat orice problemă personală și au venit, cu mic cu mare, la acest eveniment de suflet. Prezenţa mai multor tinere talente la evenimentul de la Brad, a dat o notă aparte, de înălțare și vibrație patriotică.
Imaginile care urmează sunt elocvente și țin loc de orice comentariu!
Trăiască Duhul lui Iancu !