Un titlu absolut sugestiv al filmului cu acelaşi nume, care marchează împlinirea a 200 de ani de la nașterea Marelui Erou Naţional, Avram Iancu, precum şi rolul acestuia în lupta românilor din Ţara Moţilor împotriva dominaţiei austro-ungare din perioada anilor 1848-1849.
Filmul, în regia lui Theo Thorn, este un omagiu adus lui Avram Iancu, precum şi a luptei acestuia în fruntea moţilor pentru libertate naţională şi dreptate socială. Premiera a avut loc, marţi 23 ianuarie la Luncoiu de Jos, în fața a peste 600 de spectatori. Prin definiţie și conţinut, filmul a surprins principalele momente istorice din perioada anilor 1848 – 1849, care au marcat viaţa marelui Erou Național până la trecerea sa în neființă.
Organizarea evenimentului a reprezentat o mare provocare pentru Primăria Luncoiu de Jos, cât şi pentru primarul acesteia, Călin Dud, care au organizat premiera filmului într-un mod exemplar. Dovadă fiind numărul mare de spectatori, interesul creat, şi mai ales prezenţa întregii echipe de actori. Interesant de remarcat distribuirea în diverse roluri a multor primari din Ţara Zarandului, a unor localnici, care au interpretat roluri atribuite cu mare dăruire și talent.
Evenimentul de marţi a fost onorat de multe personalităti din judeţul Hunedoara – de la primari, viceprimari, consilieri judeţeni, oameni de litere, jurnalişti până la autorități de vârf ale judeţului Hunedoara, între care și Președintele CJ, Laurenţiu Nistor.
Felicitări echipei care a realizat filmul, felicitări primarului comunei Luncoiu de Jos, Călin Dud pentru implicare şi realizarea unui moment de readucere aminte a evenimentelor istorice din perioada anilor 1848 – 1849.
Avram Iancu împotriva imperiului!
Partajează această știre
Noutăți
Vărmaga, gata să primească colindătorii
decembrie 20, 2024
URMĂRIT NAȚIONAL, DEPISTAT DE POLIȚIȘTII DIN VULCAN
decembrie 20, 2024
Mica Publicitate