Spitalul Municipal „dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara se află pe ultima sută de metri în ceea ce priveşte funcţionarea celui de-al doilea computer tomograf (CT) cu care a fost dotată unitatea medicală.
În prezent, documentaţia care permite pornirea celui de-al doilea CT se află în procedură de avizare la Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN).„Cel de-al doilea computer tomograf a fost montat, actele au fost depuse la CNCAN, unde trebuie să fie respectate mai multe termene pentru avizare. Noi am încercat să scurtăm aceste termene cât se poate de mult. Ne facem foarte bine treaba şi acum, cu ajutorul CT-ului cumpărat de Primăria Hunedoara. Când o să pornim al doilea CT vom putea separa fluxurile: Covid şi non-Covid, câte unul pe fiecare aparat. Acum separarea fluxurilor se face prin intervale orare, aşa cum se întâmplă la toate spitalele care au un singur CT. Sper că în scurt timp vom putea porni şi al doilea aparat”, a afirmat managerul Spitalului Municipal Hunedoara, Radu Budae.
Noul CT a fost achiziţionat prin intermediul unui proiect cu finanţare europeană nerambursabilă în valoare totală de 2 milioane de euro, întocmit de Spitalul Municipal cu sprijinul Primăriei municipiului Hunedoara. Echipamentul are o valoare de 835.000 de euro, fiind apreciat de conducerea unităţii medicale ca unul dintre cele mai performante din ţară. În România mai există doar două sisteme similare, unul în Bucureşti, iar altul la Timişoara.