Autoritățile se pregătesc pentru un nou val Covid. Revin informările zilnice, iar centrele de testare se redeschid 

După creșterea, din nou, a numărului de cazuri de Covid, Ministerul Sănătății prezintă, luni, raportul săptămânal privind evoluția epidemiologică. De marți, România revine la informările zilnice. De săptămâna aceasta, se redeschid și centrele de testare și tratament ambulatoriu.

Numărul cazurilor s-a dublat în ultima săptămână. Avem un nou val de infectări dar nu sunt la fel de multe cazuri grave ca în valurile precedente, spune medicul de la Spitalul de Boli Infecțioase Matei Balș, Adrian Marinescu:

„Este un val al infectărilor fără să însemne presiune mare la nivelul spitalelor, fără să discutăm de presiune la nivelul internărilor. Nu vorbim de ocuparea paturilor la terapie intensivă, deci este o situație cu totul diferită, suntem într-o conviețuire cu virusul. Avem număr de infectări la un moment dat, putem să avem și creșteri, lucru care se întâmplă și acum și va fi și în august dar putem găsi și un echilibru prin prisma faptului că cei mai mulți dintre cei care se infectează vor avea forme ușoare, vor putea rezolva fără complicații.”

Potrivit lui Alexandru Rafila, boala Covid va ajunge ca „o răceală obișnuită” și actualul val va ține 4-5 săptămâni.

Ministrul Sănătății recomandă ca a 4-a doză anti-Covid să fie făcută în toamnă, dacă apare o nouă variantă a vaccinului. În acest moment, spune Alexandru Rafila, variantele existente nu mai sunt eficiente:

„Odată cu apariția unui nou vaccin care oferă într-adevăr protecție și față de această variantă Omicron și sub-variantele sale atunci s-ar putea să existe un interes. Sunt persoane care mă întreabă dacă are rost să-și facă și doza 4 acum, eu i-am sfătuit să-și facă în toamnă dacă apare o nouă variantă a vaccinului.”

România va primi în toamnă o variantă îmbunătățită a vaccinului anti-Covid. Anunțul a fost făcut de Ministrul Sănătății.

Alexandru Rafila a explicat într-un interviu pentru Prima TV că dozele fac parte din contractul agreat la nivel european:

„În acest an, începând cu luna septembrie vom primi formula nouă a vaccinului iar contractul de anul viitor o să vedem, sper să existe o putere de negociere suficientă încât să convingem producătorii să nu livreze decât cantitățile care sunt solicitate de state.” /www.europafm.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns