Comisia Centrală a Recensământului Populației și Locuințelor a decis să prelungească termenul până la care se poate face autorecenzarea în sistem online până la 27 mai. Termenul-limită anunțat inițial era 15 mai.
Așadar, mai aveți alte două săptămâni la dispoziție pentru completarea online a chestionarelor de recensământ, iar recenzorii care fac interviurile faţă în faţă urmează să-și înceapă activitatea din 𝟯𝟭 𝗺𝗮𝗶.
Amânarea a fost decisă după ce platforma de autorecenzare a fost luată cu asalt în ultima săptămână. Până acum, la nivel național, aproximativ 𝟴 𝗺𝗶𝗹𝗶𝗼𝗮𝗻𝗲 de cetățeni s-au autorecenzat.
𝗖𝗵𝗲𝘀𝘁𝗶𝗼𝗻𝗮𝗿𝘂𝗹 pentru auto-recenzare a fost realizat astfel încât să ne fie cât mai ușor să răspundă, în condițiile în care nu beneficiem de o instruire specială, precum cea de care dispun recenzorii.
Astfel, fiecare persoană, indiferent de cetățenie, cu reședință obișnuință în România (care trăiește pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 12 luni) se poate autorecenza în 𝗗𝗢𝗜 pași simpli:- accesează 𝗣𝗟𝗔𝗧𝗙𝗢𝗥𝗠𝗔 𝗗𝗘 𝗔𝗨𝗧𝗢𝗥𝗘𝗖𝗘𝗡𝗭𝗔𝗥𝗘 (www.recensamantromania.ro) și completează formularul de pre-înregistrare pentru ea însăși și pentru membrii gospodăriei din care face parte;- persoana care a făcut pre-înregistrarea și membrii gospodăriei sale (pe care i-a trecut în formularul de pre-înregistrare) vor primi un link la adresa/adresele de email indicate, fiecare link conducând la chestionarul individual de recensământ. La finalul chestionarului, după completare, se apasă butonul „𝗙𝗶𝗻𝗮𝗹𝗶𝘇𝗮𝗿𝗲” și chestionarul completat este transmis în baza de date a recensământului.Toate persoanele care se autorecenzează trebuie să completeze chestionarul în funcție de situația avută la momentul de referință al recensământului care este la ora 00:00 din ziua de 1 decembrie 2021.
Autorecenzarea se poate realiza de pe orice dispozitiv electronic (telefoane inteligente, tablete, laptopuri, desktopuri etc.).
Nu uitați: persoanele care se vor autorecenza vor primi o zi liberă de la locul de muncă.