Şedinţă ordinară, MIERCURI, la Consiliul Judeţean Hunedoara
Consiliul Județean Hunedoara este convocat astăzi, 28 august 2024, ora 11.00, în ședință ordinară, în Sala Mare de ședințe a instituției, cu următorul proiect al ordinii de zi: 1. Proiect…
Consiliul Județean Hunedoara este convocat astăzi, 28 august 2024, ora 11.00, în ședință ordinară, în Sala Mare de ședințe a instituției, cu următorul proiect al ordinii de zi: 1. Proiect…
Atelierul „Micii arhitecți” a ajuns deja la cea de-a VII-a ediție, iar sâmbătă, 24 august 2024, a poposit la Șuștra, comuna Topolovățu Mare, în cadrul școlii de vară „Alternativa de…
În cursul serii, Ministrul Familiei, Natalia Intotero, a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj de mulţumire celor care au fost cu gândul alături de ea. „Dumnezeu este adăpostul…
Marţi, 27 august, în jurul prânzului, pe raza judeţului Vâlcea a avut loc un accident de circulaţie în care au fost implicate două autoturisme. În urma impactului dintre cele două…
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, împreună cu asociația „Grăuntele de Bucurie”, organizează un eveniment excepțional, spectacolul caritabil ,,Cântec pentru viață”, care va avea loc în data de…
Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara şi în colaborare cu Uniunea Artiştilor Plastici din România - Filiala Deva, vă invită miercuri, 28 august 2024, ora 18:00, să participați la…
Direcția de Asistență Socială Deva aduce la cunoștința persoanelor din municipiul Deva care au solicitat atribuirea unei locuințe sociale obligația de ACTUALIZARE a dosarelor cu documente până în data de…
Peste 100 de copii au venit pe 24 august în Parcul Copiilor din orașul Hațeg pentru a celebra Ziua Vulcanilor. A fost cea de a șasea ediție a acestui eveniment…
Primele rezultate ale sesiunii a doua a examenului de Bacalaureat au fost afişate, luni, pe site-ul bacalaureat.edu.ro iar candidaţii nemulţumiţi putând să depună contestaţii. Rata de promovare la a doua sesiune a…
Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, în parteneriat cu Primăria orașului Geoagiu, Liceul Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” Geoagiu – Grădinița P.N. Aurel Vlaicu și Parohia…