Crişcior: Microbuze electrice pentru elevi
Peste 240 de copii au nevoie de transport pentru a ajunge la şcolile sau liceul aflat pe raza comunei Crişcior, iar una dintre variantele fezabile pentru asigurarea acestui serviciu public…
Peste 240 de copii au nevoie de transport pentru a ajunge la şcolile sau liceul aflat pe raza comunei Crişcior, iar una dintre variantele fezabile pentru asigurarea acestui serviciu public…
Într-o zi am realizat ce îmi lipsea… ceva fără de care nu poți trăi, chiar dacă ai tot ceea ce îți dorești. Îmi lipsea Dumnezeu. Dacă în copilărie nu am…
Joi, 23 iunie , în jurul orei 14:15, în zona localităţii Aurel Vlaicu, pe DN7, la km 353+300, a avut loc un accident de circulaţie soldat cu decesul unui conducător…
Încă o noutate cu privire la proiectul drumului expres Arad-Oradea! Printr-o adresă transmisă astăzi Consiliului Județean Bihor, Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, și-a dat acordul pentru împărțirea investiției pe…
Lucrările se desfășoară în cetatea dacică de la Luncani-Piatra Roșie, unul dintre siturile emblematice ale ansamblului, datorită peisajului aparte, topografiei monumentelor antice, precum și importanței obiectelor descoperite. Unul dintre obiectivele…
Prezentarea unui proiect comun de cercetare privind obținerea energiei curate pe bază de hidrogen Universitatea Politehnica Timișoara a primit vizita unei delegații a Ambasadei Norvegiei la București condusă de ambasadoarea…
În data de 26 iunie 2022, în municipiul Deva va avea loc ceremonia oficială organizată cu ocazia Zilei Drapelului Național. Pentru o bună desfășurare a acestui eveniment, circulaţia rutieră va…
Medaliat cu aur în probele de 100 și 200 de metri la Mondialele de natație de la Budapesta, înotătorul David Popovici a comentat cu modestie performanța istorică reușită. “Sper că…
Rezultatele la Evaluarea Naţională vor fi afişate joi, potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educaţiei. După dezvăluirea notelor, eventuale contestaţii pot fi depuse în intervalul orar 16.00 – 19.00, dar şi…
Ștrandul Municipal Deva va găzdui duminică, 26 iunie 2022, Cupa de Vară la Taekwondo. Evenimentul sportiv va avea loc între orele 10:00-14:00. În concurs vor intra 130 de sportivi de…