ARAD: Se deschide sezonul estival la Ghioroc!
Ne mai despart doar câteva zile de momentul în care se va da startul sezonului estival pe Litoralul Vestului, lacul Ghioroc. Sâmbătă, începând cu ora 14.00, arădenii sunt invitați în…
Ne mai despart doar câteva zile de momentul în care se va da startul sezonului estival pe Litoralul Vestului, lacul Ghioroc. Sâmbătă, începând cu ora 14.00, arădenii sunt invitați în…
Dacă ai fi vrut să fii pe stadion, la Bistrița, în această după-amiază, dar nu ai reușit, și dacă vrei să vezi meciul împreună cu mulți alți corviniști, te așteptăm…
Liceul de Arte „Sigismund Toduță” din Deva anunță cu adâncă satisfacție succesul remarcabil obținut de elevii săi la două concursuri internaționale de interpretare instrumentală cu tradiție și renume. Sub indrumarea…
Primarul Municipiului Deva, Nicolae-Florin Oancea a fost astăzi, 24 mai 2023, gazda unei întâlniri de lucru între conducerea Casei de Asigurări de Sănătate Hunedoara și medicii de familie din municipiul…
Ceremonialul militar organizat de ,,Ziua Eroilor” aduce restricții de circulație în zona Cimitirului Eroilor din municipiul Deva. Astfel, joi, 25 mai 2023, între orele 11:30 – 13:00, circulația rutieră va…
Ponderea sportivilor care încearcă activități în afara țării lor de origine a crescut cu 101%. Atletismul a devenit un puternic promotor al turismului sportiv Brașov Running Festival – competiție ce…
La data de 23 mai a.c., în jurul orei 22:00, Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată de o femeie despre faptul că soțul acesteia, în vârstă de 28 de ani,…
An de an, în preajma zilei de 1 iunie, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara - Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează un atractiv eveniment cultural prin care sunt premiați…
Tradiția, prestigiul și valoarea academică a Politehnicii timișorene sunt aduse la Hunedoara de către un colectiv de cadre didactice cu excelente abilități didactice, cu dedicare și profesionalism, care încurajează studenții…
Mini reactoarele nucleare experimentale ne vor costa peste nouă miliarde de dolari. România este singura țară din Europa care a acceptat amplasarea de mini reactoare nucleareexperimentale, pe teritoriul său.…