Austria a anunțat lockdown total și vaccinare anti-Covid obligatorie

Pe fondul creșterii accelerate a cazurilor de COVID-19, Austria va intra în lockdown de luni, 22 noiembrie, a anunțat vineri cancelarul Alexander Schallenberg. De asemenea, cancelarul austriac spune că va iniția un act legislativ prin care vaccinarea anti-Covid să devină obligatorie din februarie, potrivit kurier.at. Măsuri și restricții dure față de nevaccinați vor fi instituite în mai multe țări europene.

În Austria, lockdown-ul va fi instituit înițial pentru o perioadă de 20 de zile, însă școlile vor rămâne deschise. De asemenea, va fi recomandată administrarea dozei 3 de vaccin pentru toți cetățenii.

Cele mai afectate landuri austriece de epidemia de COVID-19, Salzburg şi Austria Superioară au anunțat joi că vor să impună un lockdown pentru întreaga populaţie, nu doar pentru cei nevaccinaţi. Guvernatorii celor două provincii au făcut presiuni asupra guvernului federal să ia această decizie la nivelul întregii ţări, în contextul unui nou record de infectări cu coronavirus.

Un lockdown pentru persoanele nevaccinate este deja în vigoare de luni în toată ţara, iar posibile măsuri suplimentare la nivel naţional ar putea fi decise vineri într-o discuţie între guvernul federal şi autorităţile landurilor.

Joi, numărul de cazuri noi de infectare a ajuns la 15.145, un nou record, iar rata de incidenţă pe şapte zile a fost de 989 la 100.000 de locuitori. Vârful celui mai mare val anterior de infectări a fost de 9.586 de cazuri acum un an, când ţara a intrat în lockdown total.

Austria are o rată de vaccinare de circa 66%, una din cele mai scăzute din Europa Occidentală.

Și alte țări europene au anunțat că vor să înăsprească restricțiile pentru nevaccinați.

Grecia introduce măsuri severe pentru persoanele nevaccinate

Premierul grec, Kyriakos Mitsotakis, a anunţat joi o serie de măsuri pentru cei nevaccinaţi, printre care interdicţia de a intra, cu începere de luni, în spaţii închise, cu excepţia localurilor pentru luat masa, notează AFP.

“Cu începere de luni (22 noiembrie), persoanele nevaccinate nu vor avea voie să intre în spaţii închise, cu excepţia localurilor pentru luat masa”, a declarat Kyriakos Mitsotakis într-un discurs adresat naţiunii, îndemnându-şi concetăţenii să se vaccineze.

Până în prezent, persoanele nevaccinate puteau intra în spaţii închise pe baza unui test negativ.

“Este o acţiune iminentă pentru protecţia” populaţiei, a spus Kyriakos Mitsotakis, precizând că “nouă din zece persoane” intubate în prezent în spitalele din ţară nu s-au vaccinat.

Cu o rată de vaccinare de aproximativ 63%, Grecia (10,7 milioane de locuitori) nu se află la nivelul altor ţări europene, a amintit premierul elen.

Aproximativ 575.000 de locuitori cu vârsta peste 60 de ani nu sunt vaccinaţi, a menţionat el.

De la sfârşitul lunii octombrie, numărul contaminărilor a continuat să crească, de la 3.600 pe 29 octombrie la 6.150 o săptămână mai târziu şi la 7.317 miercuri, potrivit bilanţului zilnic furnizat de organizaţia naţională de sănătate publică (Eody).

“A treia doză de vaccin este decisivă” mai ales pentru persoanele în vârstă, a spus Kyriakos Mitsotakis, subliniind că certificatul de vaccinare pentru persoanele peste 60 de ani nu va mai fi valabil la şapte luni de la ultima doză de vaccin.

Având în vedere reticenţa puternicei Biserici Ortodoxe Grece de a respecta măsurile pentru ţinerea sub control a pandemiei, premierul a indicat că persoanele nevaccinate nu vor mai putea intra în biserici fără a avea un test negativ.

Purtarea măştii este în continuare obligatorie pentru toată lumea în spaţii închise şi în zonele pentru adunări în aer liber.

Italia ar putea înăspri restricţiile pentru persoanele nevaccinate şi controalele la frontiere

talia ar putea înăspri restricţiile pentru persoanele nevaccinate şi controalele la frontiere, în condiţiile în care numărul de contaminări cu noul coronavirus este în creştere în această ţară, informează joi dpa.

În special politicieni regionali îi cer guvernului de la Roma să impună restricţii pentru persoanele care refuză să se vaccineze, pentru a evita o carantină de anvergură iarna aceasta.

“Cei 90% dintre italieni nu trebuie să fie traşi înapoi de ceilalţi 10% care nu înţeleg importanţa vaccinării şi vor să-şi impună regulile lor majorităţii”, a scris joi, pe Twitter, preşedintele regiunii Liguria, Giovanni Toti.

Toti a îndemnat la organizarea unei întâlniri între autorităţile regionale şi premierul Italiei, Mario Draghi, pentru a discuta despre viitoarele măsuri, înaintea unui al patrulea val de COVID-19, asemenea celor din alte ţări europene.

Colegul său Attilo Fontana din regiunea Lombardia doreşte de asemenea măsuri mai stricte la adresa persoanelor nevaccinate.

Italia foloseşte un sistem pe culori pentru a decide ce restricţii anti-COVID-19 se impun. În prezent, toate regiunile din Italia sunt pe “alb”, cel mai scăzut nivel în acest sistem.

Chiar dacă rata de contaminare este în creştere, altele sunt criteriile care sunt luate în considerare atunci când este majorat nivelul – galben fiind următorul – cum ar fi capacitatea de ocupare a paturilor din spitale.

Ţinând cont de aceasta, Italia este văzută de experţi ca având situaţia sub control.

Cu toate acestea, controalele la frontierele Italiei cu ţări grav afectate de COVID-19, precum Austria, ar trebui întărite, au cerut social-democraţii italieni într-o scrisoare adresată lui Draghi, potrivit agenţiei de presă ANSA.

Persoanele ce vor intra în Italia, inclusiv turiştii, vor trebui să prezinte aşa-zisul Paşaport Verde, pentru a demonstra că sunt vaccinate, că au trecut prin boală sau să prezinte un test negativ.

Germania va impune vaccinarea în spitale şi cămine de bătrâni

Germania intenţionează ca vaccinarea împotriva COVID-19 să devină obligatorie pentru personalul din spitale şi căminele de bătrâni, în încercarea de a opri o revenire a epidemiei în ţară, au anunţat joi guvernul şi autorităţile din landuri, după o reuniune de urgenţă, relatează AFP.

”Trebuie să protejăm cele mai vulnerabile grupuri”, au indicat ei într-o declaraţie comună, adăugând că ”este necesar ca personalul” din spitale, centre de îngrijire sau cămine de bătrâni ”să fie vaccinat obligatoriu împotriva coronavirusului”.

Guvernul cancelarului Angela Merkel a refuzat până acum să ia în considerare vaccinarea obligatorie pentru anumite categorii profesionale, notează AFP, citată de Agerpres.

Slovacia impune restricţii persoanelor nevaccinate, urmând exemplul Austriei

Slovacia va impune de luni restricţii de mobilitate persoanelor nevaccinate împotriva SARS-CoV-2, care nu vor mai putea intra în restaurante, magazine care comercializează bunuri neesenţiale şi centre comerciale sau asista la evenimente sportive – urmând modelul Austriei, relatează EFE.

Ţara central-europeană, cu o populaţie de 5,5 milioane de locuitori, a înregistrat un număr record de contagieri în ultimele zile, cu peste 8.000 de cazuri raportate marţi, iar medicii au avertizat că au rămas puţine paturi disponibile la terapie intensivă.

Slovacia are a treia rată de vaccinare cea mai scăzută din Uniunea Europeană, cu 45 % din populaţie vaccinată cu schema completă, iar multe spitale din ţară se afla la limita capacităţii ca urmare a noului val al pandemiei de COVID-19.

În urma noilor restricţii, doar persoanele care au fost vaccinate sau care au trecut prin boală în ultimele şase luni vor putea participa la activităţi de agrement, asista evenimente publice şi intra în baruri şi restaurante.

“Ca prim-ministru, am responsabilităţi şi nu vreau să mă joc cu vieţile cetăţenilor”, a declarat joi şeful guvernului, Eduard Heger, la anunţarea noilor măsuri într-o intervenţie televizată.

Restricţiile, care vor intra în vigoare din 22 noiembrie timp de trei săptămâni, urmează modelul impus lunea aceasta în ţara vecină, Austria.

În Austria, persoanele nevaccinate nu pot ieşi din casă decât pentru a merge la muncă, a ajuta persoanele în vârstă sau a face cumpărături de primă necesitate. /www.digi24.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns