Producători, antreprenori și profesioniști din retailvor avea acces la cursuri de sustenabilitateși climat, în cadrul Academiei de Sustenabilitate.
Auchan România și Academia de Sustenabilitate au semnat un parteneriat prin care vor fi dezvoltate cursuri de sustenabilitate cu aplicabilitate specifică pentru lanțurile de aprovizionare din industria de retail. Angajamentul părților pentru dezvoltarea și promovarea acestor module educaționale urmărește obiective precum reducerea risipei alimentare, scăderea amprentei de carbon pe întreg lanțul de producție, distribuție și comercializare, dezvoltarea rețelei de producători și parteneri locali și dezvoltarea economiei circulare.
În contextul în care, în 2022, în România deșeurile alimentare depășeau 2,5 milioane de tone anual, necesitatea eficientizării proceselor din industria de retail pentru respectarea angajamentelor de sustenabilitate devine o prioritate pentru toate entitățile implicate în comercializarea produselor alimentare, de la producători, până la transportatori, distribuitori și comercianții finali.
Un aspect la fel de important pentru Auchan este scăderea generală, pe tot lanțul, a amprentei de carbon pe care activitatea comercială o generează. Cu ajutorul Academiei de Sustenabilitate, 15 experți și antreprenori din industrie vor contribui la dezvoltarea de materiale educaționale și studii de caz care vor genera transfer de expertiză pe toate componentele unui ecosistem de retail. Parteneriatul va include și un program de granturi pentru a stimula IMM-urile să facă schimbări relevante cu impact pozitiv.
Până în prezent, peste 13.000 de IMM-uri s-au înregistrat gratuit pe platforma Academia de Sustenabilitate unde pot accesa cursul introductiv, dar și un curs dedicat industriei HoReCa.
„Fiecare industrie care investește în sustenabilitate contribuie, pas cu pas, la un viitor mai bun pentru noi toți, atât în mediul de business cât și în societate în general. Parteneriatul dintre Academia de Sustenabilitate și Auchan, un actor important în industria de retail din România, marchează o evoluție necesară și este un semn că ne îndreptăm către modele de business moderne care maximizează respectul față de mediu, resurse și comunități. Ne propunem să investim maximum de know-how în cursul dedicat industriei de retail pentru a avea împreună o contribuție semnificativă la impactul pozitiv pe care vrem să îl creăm în societate.” a declarat Ciprian Stănescu, Președinte Social Innovation Solutions.
„Ne-am alăturat proiectului Academia de Sustenabilitate pentru că prin experiența, expertiza și resursele noastre putem să ne susținem partenerii și în generalindustria de retail în tranziția către îmbunătățirea obiectivelor climatice și a parametrilor de impact asupra mediului.Sustenabilitatea este vitalăpentru transformarea modelelor de business actuale, pentru asigurarea perenității companiilor pe termen lung și pentru securizarea resurelor pentru generațiile viitoare. Alături de Social Innovation Solutions dezvoltăm un ecosistem puternic, prin care construim și consolidăm parteneriate pe termen lung, cu o viziune împărtășită.” a declarat Corina Dospinoiu-Imre, Director Sustenabilitate Auchan România.
Acest parteneriat cu Social Innovation Solutions face parte dintr-o strategie amplă de sustenabilitate, care vizează aspecte de climat, biodiversitate, economie circulară, risipă alimentară. Demersul este parte dinPlanul pentru Climat 2030,prin Programul „Parteneri pentru Decarbonizare” prin care împreună cu furnizorii se urmărește decarbonizarea operaţiunilor și a produselor. De asemenea, Auchana organizat prima ediție Climate Supplier Event sub egida Climate Change Summit, ce a avut ca obiectiv creșterea nivelului de conștientizare privind urgența climaticăși dedicată obiectivele de decarbonizare.
Despre Academia de Sustenabilitate
Academia de Sustenabilitate este un proiect marca Sustainable Futures, activ în România, Bulgaria, Croația și Serbia,inițiat de Social Innovation Solutions alături de Fundația Coca‑Cola.
În România Academia de Sustenabilitate este un proiect susținut de partenerul principalBCR.
Printre partenerii organizaționali se numără Ambasada Sustenabilității în România, Confederația Patronală Concordia, Romanian Business Leaders, Viitor Plus, Global Shapers Bucharest Hub, WWF România, CCIFER sau SNRB. Proiectul beneficiază de sprijinul organizațiilor internaționale SME Climate Hub, Exponențial Roadmap Initiative, The Rock Group, având ca partener academic Envisia. Academia de Sustenabilitate are o componentă de Advisory Board, un consiliu consultativ care joacă un rol esențial în asigurarea resurselor educaționale de înaltă calitate, relevante și actualizate, astfel încât IMM-urile să poată adopta cele mai bune practici în domeniul sustenabilității și să rămână competitive pe piață.
Despre Social Innovation Solutions
Misiunea Social Innovation Solutions (SIS) este de a susține indivizi și organizații să înțeleagă transformările viitorului și să dezvolte soluții sustenabile de tehnologie, politici publice și antreprenoriale. SIS organizează mai multe programe de educație de sustenabilitate în România și în 3 țări din Europa Centrală și de Est, lucrând cu peste 15.000 de IMM-uri și ONG-uri în programe precum Academia de Sustenabilitate, Transformator și Sustainability Hub. De asemenea, SIS dezvoltă mai multe platforme de conversații despre sustenabilitate și trenduri de viitor ca ESG Journey sau Climate Change Summit și oferă consultanță și programe de educație în foresight, inovație și sustenabilitate, precum ESG Lab.
Despre Auchan Romania
Auchan România are în portofoliu peste 430 de magazine, cuprinzând 29 de hipermarketuri clasice, 4 hipermarketuri ATAC Hiper Discount, 7 supermarketuri, magazinul Auchan Go, aproape 400 de magazine de ultra-proximitate MyAuchan, din care majoritatea în stațiile Petrom, 1 magazin în franciză Simply by Auchan, precum și magazinul online auchan.ro. Cu o cifră de afaceri cu taxe în 2023 de peste 1,6 miliarde de Euro, Auchan propune locuitorilor din orașele în care sunt prezente magazinele sale un comerţ omnicanal, modern, de calitate, cu cele mai largi game de produse şi un concept de discount responsabil, cu toate preţurile mici, în fiecare zi.
Auchan România realizează o serie de acțiuni importante pentru promovarea activităților de responsabilitate socială şi integrare a tinerilor, dar şi programe pentru protejarea mediului înconjurător care au drept scop gestionarea deşeurilor, economisirea resurselor etc. Printre proiectele pe care compania le-a desfășurat se numără plantarea a 100.000 de copaci prin proiectul Mobilizatron, realizarea filmului “România neîmblânzită”, primul documentar despre natura României, precum și amenajarea a două unități de suport medical pentru pacienții cu forme noncritice de Covid-19. În prezent, Auchan are mai multe proiecte active: Zero Risipă (prin care au fost salvate peste 19 milioane de produse și peste 21.907 tone CO2), Programul național de colectare a uleiului uzat (prin care a colectat și reciclat peste un milion de litri de ulei), Programul de Sustenabilitate Personală, precum și multe alte acțiuni menite să ajute mediul înconjurător și societatea.