AU URCAT LA VOLAN DUPĂ CE AU CONSUMAT SUBSTANȚE INTERZISE

Polițiștii fac cercetări în cazul a doi șoferi identificați în trafic sub influența substanțelor psihoactive.

Aceștia au fost depistați la volan în noaptea de 30 noiembrie, în jurul orei 04.00, pe strada Jieț din orașul Petrila.

Polițiștii au testat alcooltest primul șofer, un tânăr de 18 ani, din Petroșani, rezultatul fiind negativ.

În urma testării în vederea depistării unui eventual consum de substanțe interzise, rezultatul a ieșit pozitiv, motiv pentru care conducătorul auto a fost condus la spital pentru prelevarea de probe biologice.

Rezultatul analizelor toxicologice a arătat prezența în organism a substanței psihoactive THC (marihuana).

Testat alcooltest cu aparatul din dotare, rezultatul a fost negativ și în cazul celui de-al doilea conducător auto, de 31 de ani, domiciliat în Petrila.

Ca urmare a testării pentru consumul de substanțe interzise, rezultatul a fost pozitiv. Analizele medicale toxicologice au confirmat consumul de substanțe psihoactive – THC (marihuana).

Cercetările continuă, în ambele cazuri, cu privire la săvârşirea infracțiunii de ,,conducerea unui vehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive”.

Partajează această știre

Lasă un răspuns