Au pus în pericol circulaţia rutieră pe drumurile din judeţ

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au oprit pentru control, în data de 2 februarie a.c., în jurul orei 21:30, pe DN7A, un autoturism care se deplasa pe direcția Jieț-Petrila. Conform verificărilor efectuate în bazele de date, s-a stabilit că la volan s-ar fi aflat un tânăr de 17 ani, domiciliat în aceeași localitate, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, în autoturism a fost identificată o tânără de 24 de ani, din Petrila, posesoare a vehiculului în cauză. Cercetările sunt continuate de polițiști cu privire la săvârşirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui vehicul unei persoane care nu posedă permis de conducere.

• Polițiștii din cadrul Biroului de Ordine al Poliției municipiului Brad au depistat în trafic, în data de 3 februarie a.c., în jurul orei 03:35, pe o stradă din aceeași localitate, un autoturism al cărui șofer nu ar fi oprit la semnalele regulamentare ale acestora, continuându-și deplasarea. Drept urmare, polițiștii au început urmărirea autovehiculului. Ulterior, drept conducător auto a fost identificat un tânăr de 20 de ani, din comuna Baia de Criș. Potrivit verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, acesta nu figurează ca fiind posesor al unui permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat o valoarea de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, tânărul fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului.

Partajează această știre

Lasă un răspuns