• La data de 12 noiembrie 2024, în jurul orei 21:00, polițiștii Secției de Poliție Rurală Ilia au oprit în trafic un tânăr de 19 ani, din comuna Gurasada, care conducea un autoturism pe strada Libertății, în localitatea Ilia, fără a avea montate numere de înmatriculare. În urma verificărilor în bazele de date, polițiștii au stabilit că autoturismul nu figurează ca fiind înmatriculat în circulație.
• La data de 12 noiembrie 2024, în jurul orei 13:25, Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată despre faptul că două autoturisme au fost implicate într-un eveniment rutier. Echipajul rutier care s-a deplasat la fața locului a stabilit faptul că un bărbat de 37 de ani, din Orăștie, a condus o autoutilitară pe strada Unirii, din Orăștie, din direcția Deva-Sebeș și întrucât nu ar fi păstrat o distanță suficientă în mers față de autoturismul condus în fața sa de un bărbat de 47 de ani, din comuna Turdaș, când acesta a oprit la trecerea de pietoni, cele două mașini au intrat în coliziune. În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea ușoară a unei femei de 48 de ani, din comuna Turdaș, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 47 de ani.
Polițiștii continuă cercetările, în cauzele prezentate.