Zilele acestea, locuitorii din Peștișu Mare au un motiv de bucurie: au început, în sfârșit, lucrările pentru extinderea rețelei de canalizare din satul care aparține de municipiul Hunedoara.
Lucrările fac parte din proiectul aferent aplicației de finanțare „Asistență tehnică pentru pregătirea Aplicației de Finanțare și a Documentațiilor de Atribuire pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Hunedoara, în perioada 2014 – 2020” din cadrul Programului Operațional de Infrastructură Mare (POIM). Aceste lucrări sunt administrate și gestionate de Operatorul Regional S.C. Apa Prod S.A. Deva.
Valoarea totală a obiectivului de investiții este de 8.512.419 lei (TVA inclus).
Scopul lucrărilor îl reprezintă extinderea rețelei de canalizare cu conducte PVC DN 250 mm, cu o lungime totală de 5,55 km, execuția a trei noi stații de pompare apă uzată și a conductelor de refulare aferente și dotări pentru sistemul SCADA în rețeaua de canalizare (sistem integrat pentru supravegherea și operarea automată a sistemului de canalizare din aglomerarea Hunedoara).
„Am promis că vom demara lucrările la canalizarea din Peștiș și sunt foarte bucuros pentru această promisiune onorată față de hunedorenii care vor beneficia de această investiție. Nu ne oprim aici. Îmi doresc ca în următorul mandat, toate străzile din Hunedoara să fie asfaltate și toate satele aparținătoare să aibă apă potabilă și canalizare – este esențial să avem aceste utilități, în secolul XXI”, spune Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara.