Au fost reluate lucrările de modernizare a DJ 687 Hunedoara-Călan

Constructorul are la dispoziție 5 zile pentru mobilizare.

După ce vineri, 25 octombrie 2019, a fost emis ordinul de începere a lucrărilor nr. 3, luni, 28 octombrie 2019, au fost reluate lucrările în cadrul proiectului de modernizare a DJ 687, Sântuhalm – Hunedoara – Călan (km 13+050 – km 22+791). Primele utilaje ale constructorului au fost deja mobilizate în teren, iar drumarii au început lucrul.

Contractul de proiectare și execuție lucrări a fost încheiat în data de 02 octombrie 2018, având ca obiect elaborarea Proiectului tehnic, detalii de execuție, DTAC, asistență tehnică pe perioada execuției, verificare tehnică a proiectului și execuția lucrărilor pentru obiectivul de investiție.

Documentația tehnică pentru emiterea autorizației de construire care modifică autorizația de construire nr. 48/10.04.2019, precum și proiectul tehnic revizuit (ca urmare a modificării limitelor de proprietate și a încadrării lucrărilor în aceste limite), au fost predate de Asocierea SC Proactiv – SC Drupo SRL- SC Sercotrans SRL la data de 21 octombrie 2019.

Astfel, a fost emisă autorizația de construire nr. 185/23.10.2019.

Printre obiectivele specifice ale proiectului se numără conectarea DJ 687 la rețeaua drumurilor naționale (prin DN 66) și la rețeaua TEN (E 68 Axa rutieră 7 – Coridorul Pan European IV prin E 79), precum și dezvoltarea economică a regiunii prin facilitarea accesului în zona centrală a județului Hunedoara, adică prin creșterea mobilității populației, a bunurilor și serviciilor.

Valoarea totală a proiectului este de 36.392.043,73 lei, acesta fiind cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Termenul de execuție a lucrărilor este de 23 de luni de la semnarea contractului.

Partajează această știre

Lasă un răspuns