În data de 03.11.2021, în jurul orei 11:00, Poliţia Municipiului Petroşani a fost sesizată de o femeie cu privire la faptul că, în cursul lunii mai 2021, CÂRȚA ANA ( foto) în vârstă de 65 ani, din Petroşani, a plecat la o colibă amplasată într-o zonă muntoasă (din masivul Parâng, zona ”Fătăciunea”), la circa 15 km de strada Livezeni, unde aceasta creștea animale și a unde locuia pe timpul verii, însă nu a mai revenit până în prezent la domiciliul său, din Petroșani.
Ultima conversație telefonică purtată de către Cârța Ana cu familia a avut loc în data de 28.10.2021, când aceasta a relatat că se află la pârâul ”Stoinicioara” din aceeași zonă, însă ulterior nu a mai putut fi contactată telefonic.
Semnalmentele femeii sunt: înălțime 1,60, constituție robustă, păr grizonat tuns scurt, dinți lipsă în partea superioară și cariați în partea de jos, ochi căprui. Femeia purta, de obicei, o vestă, o bluză, o rochie, un batic, toate de culoare neagră și o traistă momârlănească.
Din momentul primirii sesizării, poliţiştii hunedoreni au demarat activităţi specifice în scopul depistării femeii, care fost dată în urmărire naţională.
Poliţiştii continuă activităţile investigative şi căutare şi le solicită tuturor celor care deţin informaţii utile anchetei, să apeleze de urgenţă Poliţia la numărul unic 112.