Atenționare meteo: Vreme rece, minime negative și brumă până joi

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis atenționări de vreme rece și vânt puternic pentru următoarea perioadă.

Informare meteo: de marți, 12 aprilie, ora 21.00 până joi, 14 aprilie, ora 9.00 – temperaturi minime preponderent negative, brumă

Temperaturile minime vor fi preponderent negative și se va produce brumă în nord-vestul și centrul țării, iar pe arii mai restrânse, în noaptea de marți spre miercuri (12/13 aprilie) și în regiunile vestice și în zonele deluroase din restul teritoriului.

Cod Galben: miercuri, 13 aprilie, orele 10.00 – 20.00 – intensificări ale vântului

În intervalul menționat, în Moldova, nordul Dobrogei și nord-estul Munteniei, temporar vântul va avea intensificări, cu viteze de 55-60 km/h, iar pe arii restrânse rafalele vor depăși 65-70 km/h.

Intensificări ale vântului, cu viteze de 45-55 km/h, vor fi miercuri (13 aprilie) și în restul Munteniei și al Dobrogei, iar pe parcursul zilei de marți (12 aprilie) local în jumătatea estică a țării. /www.alba24.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns