Atenție, chiriași! Ultima zi de plată a chiriilor, ratelor și taxelor comune – luni, 30 ianuarie 2023!

Direcția de Asistență Socială Deva aduce la cunoștința chiriașilor din locuințele sociale și camerele de cămin, locuințele ANL și locuințele construite din fondurile statului programul după care va funcționa casieria instituției în zilele de 30 și 31 ianuarie 2023.

Astfel, ULTIMA ZI operațională a lunii ianuarie pentru încasări și plăți în numerar este luni, 30 ianuarie 2023. În ultima zi lucrătoare a lunii (marți, 31 ianuarie 2023) NU se efectuează operațiuni de încasări și plăți în numerar, ci doar operațiuni de închidere de lună și situația creanțelor și debitelor pentru imobilele din fondul locativ aflat în proprietatea Municipiului Deva.

Pentru evitarea penalităților aplicate în cazul întârzierii la plata chiriilor, ratelor și taxelor comune, DAS Deva recomandă locatarilor-chiriași efectuarea plăților în numerar până luni, 30 ianuarie 2023, ora 15:00.

DE REȚINUT! Programul casieriei Direcției de Asistență Socială Deva este de luni până joi – între orele 8:30–11:00 și 12:30–15:00 și vineri – între orele 8:30–11:00.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE se pot obține la numerele de telefon 0755.018.806 și 0254.218.030 / Tasta 6 (Casierie), în timpul programului de lucru.

Direcția de Asistență Socială Deva

Partajează această știre

Lasă un răspuns