Dialog cu Bogdan Gabriel NIȚU – preot și comisar de poliție la I.P.J. Hunedoara.

– Aveți o activitate plăcută, interesantă și anume, purtător de cuvânt la I.P.J. Hunedoara…

– Activitatea de informare şi relaţii publice este desfăşurată de persoane anume desemnate, cu atribuţii în domeniul comunicării. Purtătorul de cuvânt este persoana care asigură interfaţa instituţei, gestionează relaţiile cu mass-media şi exprimă, prin intervenţiile sale poziţia oficială a organizaţiei cu privire la problemele de interes general sau specific, acordă sprijin şi furnizează informaţii de interes public jurnaliştilor cu privire la activitatea Poliţiei Române.

– Sunteți și preot. Prezentați-ne vreo câteva aspecte din agenda dumneavoastră duhovnicească.

– În anul  2006, am fost încadrat prin concurs pe o funcție de ofiţer specialist în Relaţii Publice în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara şi am devenit preot la sfârşitul anului 2011, când am fost hirotonit în această treaptă a ierarhiei bisericeşti, de către Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, desigur, în baza studiilor de teologie şi a examenelor susţinute. Se impune o precizare: sunt preot onorific, prin urmare îndeplinesc slujirea liturgică şi pastorală asemenea oricărui alt preot, însă nu am o parohie şi nu sunt plătit pentru activitatea de preot. Am slujit iniţial la Catedrala Episcopală din Deva, iar din 2013 slujesc la biserica ortodoxă ridicată în incinta I.P.J. Hunedoara, din Deva (Paraclisul cu hramurile Sf. Mc. Mina şi Sf. M. Mc. Gheorghe). Atât meseria de poliţist, cât şi cea de preot sunt puse în slujba oamenilor. Nu este uşor să fii şi preot şi poliţist, însă aceasta a fost vocaţia mea şi sunt bucuros că pot îndeplini ambele activităţi, chiar dacă îmi ocupă un timp suplimentar. Mai mult, faptul că a fost ridicată o biserică în curtea Inspectoratului de Poliţie este un lucru pozitiv. Îi va apropia şi mai mult pe oameni de poliţişti şi pe poliţişti de comunitatea din care fac parte.

– Cum îmbinați activitatea de purtător de cuvânt al I.P.J. și cea de preot?

– În cazul meu, cele două activităţi se îmbină şi se completează, întrucât în ambele domenii îndeplinesc activităţi de comunicare publică, transmitere de idei şi valori morale, de către o persoană aflată în slujba comunității. În cazul preoţiei, vorbim despre împlinirea unei vocaţii şi a unei dorinţe mai vechi, şlefuită prin studii de teologie la Bucureşti, ce merge în paralel cu munca de poliţie, ambele fiind în slujba oamenilor. Mi se întâmplă, uneori, oficiind o slujbă, să mă întâlnesc cu persoane care mi se adresează ca şi polițist (cerând consiliere antivictimală ori îndrumare sub anumite aspecte ce ţin de legislaţie) sau, invers, mi se întâmplă ca anumiţi colegi poliţişti să îmi ceară sfaturi privitoare la viaţa moral-creştină ori îndeplinirea anumitor obligaţii bisericeşti. Am avut parte şi de o întâmplare mai puţin obişnuită: o enoriaşă vârstnică m-a întrebat dacă am un frate poliţist pentru că între mine ca şi preot şi purtătorul de cuvânt de la Poliţie există o mare asemănare. I-am explicat că încerc să îndeplinesc cele două activităţi în paralel şi că mare parte din Codul Penal se regăsește în dogmele şi în învățături creștine. Dacă ești un bun creștin, nu ajungi să intri sub incidența legii. Asta le predic și enoriașilor mei.

– Ce alte amănunte ne mai puteți oferi?

– Consider că nobila misiune de a fi poliţist nu contrazice credinţa creştină, ba chiar este complementară misiunii Bisericii, deoarece ambele promovează slujirea aproapelui, în special a categoriilor sociale vulnerabile, şi luptă împotriva răului, indiferent de forma sub care s-ar manifesta acesta. Ca şi poliţist nu poţi să nu împărtăşeşti – chiar dacă nu conştientizezi pe deplin acest fapt – principiile fundamentale ale credinţei creştine. Nu poţi citi, şi mai ales pune în aplicare, Codul Penal fără a respecta mai întâi Decalogul. Fie că luptă cu infracţiunea (atenţie, nu cu infractorul, ca persoană, ci cu răul social produs de faptele acestuia) sau cu păcatul în accepţiunea Bisericii, poliţistul, care este un membru al Bisericii ce se împărtăşeşte cu harul Sfintelor Taine, urmăreşte acelaşi scop ca oricare creştin: mântuirea sa şi a celorlalţi prin unirea cu Binele Suprem şi negarea răului generat de egoismul celor care pun mai presus propria persoană suprimând drepturile fireşti ale celorlalţi (dreptul la viaţă, dreptul la proprietate privată etc.).

Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș