Astăzi, program special la magazine. Pot rămâne deschise până la ora 20.00 și în localitățile cu incidență peste 4

Vineri, 23 aprilie, înaintea weekendului de Florii, dar și în Vinerea Mare (30 aprilie), magazinele rămân deschise până la ora 20.00 în toate localitățile, indiferent de incidența COVID, ca excepție cu ocazia sărbătorilor.

Prevederea este inclusă în HG 432/8 aprilie 2021, privind prelungirea stării de alertă din 13 aprilie. În Anexa 3 – Măsuri pentru diminuarea impactului de risc se precizează că, prin excepție de la regulile generale, ”în zilele de 23 aprilie 2021 și 30 aprilie 2021, operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, își pot organiza și desfășura activitatea în intervalul orar 5.00-20.00. În intervalul orar 20.00-5.00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu”.

Adică magazinele pot fi deschise astăzi până la ora 20.00.

În ceea ce privește weekendul viitor, de Paști, circulația va fi prelungită (1 – 2 mai) în intervalul orar 20.00 – 05.00, pentru ca lumea să poată participa la slujba de Înviere, fără să fie nevoie de declarații. /www.alba24.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns