Astăzi, 9 septembrie 2024, peste 50 de mii de elevi hunedoreni sunt așteptați să revină în băncile școlii. Este un moment important pentru copii și părinți deopotrivă, o zi care marchează noi începuturi și deschide noi perspective. Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, împreună cu autoritățile publice, susține și sprijină toate unitățile de învățământ, pentru a oferi condiții optime de învățare tuturor copiilor din județ.
„Transmit cele mai bune gânduri elevilor care se întorc la școală și vă aduc la cunoștință schimbările care marchează acest început de an școlar. Doresc să le urez mult succes în noul an școlar, atât elevilor și părinților, cât și dascălilor. Bineînțeles, încă de la început, vreau să apreciez și să le mulțumesc tuturor actorilor educaționali, în special autorităților publice locale și județene, care sunt foarte implicate în scopul susținerii învățământului preuniversitar în județul Hunedoara.” (Maria Ștefănie, Inspector Școlar General)
*Și noi, echipa Accent Media, suntem alături de toți copiii care au pășit astăzi în noul an școlar. Le dorim succes și multe note de 10!”