Reprezentanții a două asociații de proprietari din municipiul Deva au fost sancționați de către Direcția de Asistență Socială Deva cu amenzi contravenționale în valoare totală de 7.500 de lei, pentru neîndeplinirea atribuțiilor prevăzute de lege.
Concret, președintele unei asociații de proprietari a fost sancționat cu o amendă contravențională în valoare de 5.000 de lei, ca urmare a neprezentării, spre verificare, a tuturor documentelor asociației, solicitate de reprezentanții Compartimentului Asociații de Proprietari al DAS Deva, conform prevederilor art. 57 lit. 9) din Legea nr. 196/2018 care reglementează înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.
Pe de altă parte, administratorul unei alte asociații de proprietari din municipiu a fost sancționat cu o amendă contravențională în valoare de 2.500 de lei, ca urmare a nedepunerii, la Direcția de Asistență Socială Deva, a situației financiar-contabile a asociației pentru perioada 2018-2021.
Potrivit art. 66 alin. (1) lit. n) din Legea asociațiilor de proprietari, administratorul are ca principală atribuție întocmirea lunară și depunerea semestrială la compartimentul specializat în sprijinirea și îndrumarea asociațiilor de proprietari pe a cărei rază teritorială se află condominiul a situației soldurilor elementelor de activ și pasiv.
Conform legislației în vigoare, contravenienții pot achita, în termen de maximum 15 zile de la data comunicării procesului-verbal de constatare a contravențiilor, jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege.
Potrivit datelor oficiale ale Compartimentului Asociații de Proprietari, din anul 2019 până în prezent, 18 administratori și președinți ai asociațiilor de proprietari din municipiul Deva au fost sancționați pentru neîndeplinirea atribuțiilor prevăzute de legislația în vigoare.
DE REȚINUT! Reprezentanții asociațiilor de proprietari și proprietarii de apartamente din municipiul Deva pot solicita Direcției de Asistență Socială Deva sprijin, îndrumare și consiliere privind drepturile și obligațiile ce le revin, conform legii, în administrarea proprietății comune – la numerele de telefon 0755.878.637 și 0254.218.030 / Tasta 7 (Compartiment Asociații de Proprietari), de luni până joi – între orele 8:00-16:30 sau vineri – între orele 8:00-14:00.
Direcția de Asistență Socială Deva