Arena stadionului “Michael Klein” din Hunedoara, în proces de regazonare

Pe arena „Michael Klein” a început, astăzi, un proces de regazonare a suprafeţei de joc, pentru ca la ora meciurilor de baraj, terenul să arate şi mai bine şi să reprezinte încă un atu în drumul spre revenirea în liga secundă.

Profităm astfel, din plin, de această perioadă în care vom evolua, pentru următoarele trei săptămâni, doar în deplasare (la Ungheni, Cluj-Napoca şi Cugir) şi îmbunătăţim terenul principal prin lucrări complexe de reînsemânţare, care vor face ca, în aproximativ o lună, suprafaţa de joc să se prezinte în condiţii demne de obiectivul echipei.

Procesul este unul simplu şi cuprinde folosirea unei soluţii care să înlăture, pentru început, pirul, apoi va urma acţiunea propriu-zisă de însămânţare (seminţe de gazon, îngrăşământ şi nisip).

În consecinţă, echipa de seniori şi-a mutat deja sesiunile de pregătire pe arena „Constructorul”. Odată încheiat acest proiect, firma care se ocupă de regazonare va repeta procedeul şi pe terenul II din cadrul complexului nostru sportiv.

Partajează această știre

Lasă un răspuns