Aradul va deveni primul municipiu reședință de județ care va avea un inel de centură complet

Vicepreședintele CJA, Răzvan Cadar, a fost prezent la întâlnirea cu Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, care s-a aflat în județul Arad, împreună cu directorii generali ai CNAIR, respectiv CFR SA, Cristian Pistol și Ion-Alexandru Simu, pentru a vedea stadiul lucrărilor de la tunelul CFR Bata și a discuta despre centura de Est a municipiului Arad.

„Am fost astăzi prezent la vizita de lucru a ministrului Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pentru a vedea stadiul lucrărilor la tronsonul de cale ferată Arad-Simeria, modernizat de statul român din fonduri europene. Ministrul a estimat că lucrările până la Ilteu vor fi gata până la sfârșitul acestui an, inclusiv tunelul de la Bata, finalizat în proporție de 95%, unde se mai lucrează la instalația electrică și la alte finisaje. Tunelul CFR, în lungime totală de 603 m, este săpat la 27 de metri sub munte, pe o variantă nouă de traseu, între Bârzava și Ilteu. În urma modernizării liniei ferate, se preconizează circulația la o viteză maximă de 160 km/h la trenurile de călători, respectiv 120 km/h. pentru garniturile de marfă”, a afirmat Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad. Tunelul CFR face parte din coridorul feroviar de mare viteză Curtici-Simeria, modernizat de statul român din fonduri europene.

În ceea ce privește centura ocolitoare a municipiului Arad, dintre DN 7 (Vladimirescu) și Fântânele, ministrul Grindeanu a subliniat că este foarte probabil ca în această lună să fie emisă de către Minister autorizația de construcție. „Toate documentațiile sunt depuse la minister. Este foarte probabil să aprobăm proiectul tehnic și să începem apoi, efectiv, lucrările la acest obiectiv”.

Centura de Est a municipiului Arad este cel mai mare proiect de infrastructură al Consiliului Județean Arad, realizat în parteneriat cu CNAIR și Ministerul Transporturilor. Am primit acordul de mediu pentru construirea Centurii de Sud-Est a Municipiului Arad. Proiectul reprezintă construirea ultimului segment al inelului de centură al municipiului. Astfel, Aradul va deveni primul municipiu reședință de județ care va avea un inel de centura complet. Scopul investiției este fluidizarea traficului în municipiu și, mai ales, devierea traficului greu, de tranzit, pe această rută ocolitoare.

Proiectul centurii de sud-est include o sosea de 11 kilometri (dotata cu pista de biciclete), un pasaj trecere cale ferată (la Vladimirescu) și un pod peste Mureș (la Fântânele), asigurându-se legătura între două drumuri naționale DN69 Arad-Timișoara si DN7 Arad-Deva, dar și racordarea la Autostrada Nădlac-Arad-Timișoara.

Partajează această știre

Lasă un răspuns