ARAD: „Parada Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență”

Asociația Voluntarilor pentru Situații de Urgență și Protecție Civilă organizează în data de 16.09.2023, între orele 15.30 și 18.00, pe traseul Consiliul Județean Arad -Teatrul de Stat – Consiliul Județean Arad „Parada Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență” din județul Arad.

Asociația, înființată anul acesta, în luna mai, de către Lucian Cebuc, colonel în rezervă ISU, își propune să facă din acest domeniu al serviciilor voluntare pentru situații de urgență un domeniu competitiv, un domeniu de intervenție rapidă atunci când siguranța cetățenilor și a comunităților este în pericol.

La nivelul județului Arad există un număr de 78 de asociații voluntare, organizate pe lângă unitățile administrativ teritoriale de pe raza întregului județ.

Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad,a subliniat importanța acestei Asociații în contextul în care se dorește creșterea rolului pompierilor voluntari în situații de urgență și a apreciat inițiativa domnului colonel în rezervă Lucian Cebuc. „Sprijinim demersurile domnului Cebuc, care, deși pensionar, a ales să și folosească experiența de peste 35 de ani pe care o are în domeniul serviciilor de urgență, pentru a pregăti serviciile de voluntari. Vorbim despre servicii foarte importante, pe care și noi, Consiliul Județean, dorim să le evidențiem, cu atât mai mult cu cât pentru mine,în calitate de președinte al Consiliului Județean Arad, contează orice formă de voluntariat. Oamenii aceștia trebuie prezentați comunității, trebuie cunoscuți, pentru că de multe ori alerg între familie și comunitate și ajung să-și pună în pericol sănătatea sau chiar viața”, a subliniat Iustin Cionca. 

La paradă vor fi prezenți delegați din partea a peste 60 de servicii voluntare, un număr de aproximativ 250 de persoane implicate în comunitățile locale, în asigurarea serviciilor de intervenție în caz de urgență.

Partajează această știre

Lasă un răspuns