ARAD: Ionel Bulbuc, vicepreședinte al CJ – Bilanţ la sfârşit de an

Ultimii ani au fost prolifici în investiții, la instituțiile de cultură, în învățământul special și în taberele școlare aflate în subordinea Consiliului Județean Arad.

„Am încercat să ridicăm standardele la instituțiile de cultură, Muzeul și Biblioteca, pentru a crea o atmosferă modernă, de a le deschide cât mai mult publicului arădean. La Bibliotecă, bunăoară, am câștigat un proiect pentru Renovarea energetică a clădirii de pe strada Gheorghe Popa de Teiuș, edificiu care găzduiește și o parte a Complexului Muzeal Arad. Valoarea este de circa 15 milioane lei și urmează să demarăm licitația pent4ru executarea lucrărilor. La clădirea de la Palatului Cultural, partea Complexului Muzeal, continuăm modernizarea întregului spațiu expozițional, care cuprinde expozițiile de arheologie, lapidarium, istorie, etnografie, educație muzeală și ateliere interactive, sală de conferințe și museumshop/museumcafé”, a afirmat Ionel Bulbuc, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.

În anul 2022, Consiliul Județean Arad a achiziționat clădirea de pe Bulevardul Revoluției nr. 97, clădire care a fost dată în administrare Complexului Muzeal Arad, unde se dorește amenajarea unui nou muzeu prin care să se pună în valoare patrimonial istoric, etnografic  aflat în depozitele muzeului.

La Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol” s-au realizat, în ultimii ani, reparații curente atât la sediul central, cât și la filialele din cartiere, Micălaca, Vlaicu și Aradul Nou. S-au reabilitat spații la care nu a fost intervenit de cel puțin 40 de ani, a fost reparat depozitul de împrumut carte copii. Au fost achiziționate: Tabla/ Display interactiv – Microscop – Imprimanta 3D, Aparat de gravare cu laser, mobilier și s-a realizat renovarea spațiului pentru viitoarea sala makerspace. Nu în ultimul rând anul acesta s-au achiziționat rafturi metalice mobile cu o capacitate dublă față de cărților depozitate în rafturi fixe – 147.000 volume.

„Taberele școlare au intrat și ele într-un amplu proces de modernizare. S-au făcut investiții majore în Tabăra Moneasa care au constat în renovarea integrală a tuturor bungalourilor, împrejmuirea și îndiguirea văii Moneasa pentru a nu mai inunda tabăra. S-a renovat și pavilionul central, care are 14 camere duble cu băi proprii, cât și blocul alimentar. Zilele acestea am recepționat lucrările exterioare ce constau în amenajarea spațiilor verzi cu sisteme de irigații, alei și căi de acces, inclusiv iluminat cu panouri solare și LED. Cât privește tabăra de la Căsoaia, practic vom regândi întreaga zonă, pornind de la modernizarea drumului Mâsca-Măderat-Arăneag, calea de acces cea mai facilă spre Căsoaia. Vom construi o esplanadă la parcul de sculptură, de unde se va putea admira întreaga zonă, vom avea noi locuri de cazare, teren de exatlon și tiroliană, noi locuri de parcare, dotate inclusiv cu stații de încărcare autovehicule electrice. Practic, odată finalizat proiectul, Căsoaia va fi mult mai atractivă. Valoarea lucrărilor de la Căsoaia sunt estimate la peste 18 milioane de lei”, a completat Ionel Bulbuc.

Învățământul special este un alt domeniu important pentru Consiliul Județean Arad, care are în subordine trei licee de acest gen: Liceul Special Sfânta Maria, Centrul Școlar pentru educație incluzivă și Liceul Sava Brancovici din Ineu. În 2022, CJA a achiziționat pentru Liceul Special Sfânta Maria și Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă 2 microbuze școlare pentru transportul elevilor,  in valoare de 300.000 lei. În 2023 și Liceul Sava Brancovici a primit din partea CJA un microbuz școlar.

După investițiile din 2022 de la liceul Special Sfânta Maria, renovarea și anveloparea clădirilor liceului, acum se lucrează la proiectul pentru realizarea unui teren multifuncțional, pentru sporturi în echipă. (fOTO: ARHIVĂ)

 

Partajează această știre

Lasă un răspuns