Consiliul Județean Arad a achiziționat, anul trecut, un imobil pe care l-a direcționat în administrare Complexului Muzeal Arad.
Noul imobil are ca scop depozitarea unor exponate de muzeu, dar și crearea unor noi săli expoziționale. Ieri, în ședința de Consiliu Județean, s-au aprobat 42.000 lei pentru documentația privind restaurarea fațadei clădirii. Fondurile provin din excedentul bugetar al instituției.
„Ne dorim să lărgim activitatea Complexului Muzeal Arad, prin aceste investiții, să mărim numărul spațiilor expoziționale. Dar, prin restaurarea fațadei, redăm municipiului Arad o nouă clădire istorică, conferindu-i aspectul arhitectural de odinioară”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Consiliul Județean Arad a renovat și fațadele altor palate istorice: Muzeul, Biblioteca Județeană, Palatul Marii Uniri, Spitalul de Oncologie și sunt în curs de renovare fațadele la Spitalul de Psihiatrie din municipiu și la Spitalul Municipal, una dintre cele mai vechi clădiri din Arad.