Aproape 700 de beneficiari de ajutor de încălzire și supliment pentru energie, verificați de DAS Deva

Aproape 700 de familii și persoane singure, din municipiul Deva, care au beneficiat de ajutor pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie în sezonul rece 2023-2024 vor fi verificate de reprezentanți ai Direcției de Asistență Socială Deva, în cadrul unor anchete sociale care se desfășoară zilnic.

Verificările sunt efectuate de luni până vineri, între orele 11:00-14:00 și au ca scop urmărirea respectării condițiilor legale de acordare a beneficiilor de asistență socială.

Potrivit Legii consumatorului vulnerabil de energie, anchetele sociale se efectuează la interval de 6 luni de la solicitarea acordării ajutorului sau ori de câte ori este nevoie.

DAS Deva face apel la beneficiarii de ajutor pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie să permită accesul asistenților sociali în locuințe și să furnizeze informațiile și documentele solicitate pentru întocmirea anchetei.

Dacă în urma anchetei sociale se constată situații care conduc la modificarea cuantumului ajutorului de la stat sau la încetarea dreptului la ajutor, acestea vor fi comunicate Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Hunedoara.

Conform legii, ajutorul de încălzire se acordă pe durata sezonului rece, iar suplimentul pentru energie se acordă lunar, pe tot parcursul anului.

IMPORTANT! Titularii ajutoarelor pentru încălzire au obligația legală de a comunica DAS Deva orice modificare intervenită în componența familiei și a veniturilor acesteia, în termen de 5 zile de la data la care a intervenit modificarea. Sumele încasate necuvenit cu titlu de ajutor pentru încălzire sau de supliment pentru energie se recuperează în condițiile legii.

Direcția de Asistență Socială Deva

Partajează această știre

Lasă un răspuns