Aproape 47.000 de hunedoreni primesc carduri sociale în valoare de 250 de lei

Măsura de sprijin este inclusă în programul ”Sprijin pentru România”, program pus în practică de Executivul condus de premierul PNL Nicolae Ionel Ciucă

▶️32.434 dintre beneficiari sunt pensionari, 11.698 de carduri sunt pentru persoanele cu handicap,  416 pentru familiile cu 2 copii, 210 pentru familiile monoparentale, iar 1.978 pentru persoanele  cu venitul minim garantat. Până la acest moment, din totalul de 46.736 de carduri, au ajuns deja în județ 37.099, care au fost deja prelucrate și trimise în localitățile din județ, iar până vineri seara toate vor fi distribuite.

▶️Beneficiarii programului sunt:

a) Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

b) Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

c) Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

d) Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

e) Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;

f) Persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Tichetele, oferite pe suport electronic (card), au o valoare nominală de câte 250 lei. Voucherele se acordă  o dată la două luni, până la finalul anului. Sumele disponibile pe card sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor.

Această inițiativă este cea mai importantă de acest gen derulată până acum în România, din perspectiva numărului de beneficiari.

Partajează această știre

Lasă un răspuns