Aproape 400 de persoane din comuna Bistra au depus cereri pentru a primi ajutorul pentru încălzirea locuinței

În comuna Bistra, au depus cereri eligibile pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței și suplimentul pentru combustibili solizi și energie, 370 de persoane.

Pentru suplimentul cu combustibil solid vor primi ajutor 180 de  familii/ persoane singure, iar pentru suplimentul de energie electrică 116 familii/ persoane singure, care îndeplinesc criteriile stabilite de Legea 226/2021 privind consumatorul vulnerabil.

,,Colegii de la Compartimentul de Asistență Socială au înregistrat cererile. Ei au furnizat locuitorilor informații privind actele necesare pentru acordarea subvenției, bunurile care conduc la excluderea acordării ajutorului, limitele de venituri și procentul de compensare stabilite de lege, valoarea subvenției etc. Acest ajutor este binevenit pentru familiile sau persoanele care au venit mic”, afirmă primarul comunei Bistra, Traian Gligor.

De ajutorul pentru încălzire beneficiază și pensionarii dar și  alte persoane/familii care au drepturi prevăzute de legi speciale, care primesc ajutorul financiar între 600 lei și 1.000 lei, acordat în lunile ianuarie și octombrie 2023, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 168/2022 și care îndeplinesc criteriile stabilite de Legea consumatorului vulnerabil.

Potrivit reglementărilor legale, ajutorul financiar acordat prin OUG nr. 168/2022 nu se consideră venit și, ca atare, nu este luat în calcul atunci când se stabilește dreptul la ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie, în sezonul rece 2023-2024.

Ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie se acordă familiilor și persoanelor care au un venit mediu net lunar de până la 1.386 lei/persoană (pentru familii) și 2.053 lei (în cazul persoanelor singure).

Partajează această știre

Lasă un răspuns