Aproape 250 de familii şi persoane singure, cu venituri mici, din municipiul Deva au solicitat ajutorul pentru încălzirea locuinţei şi suplimentul pentru energie, în prima săptămână de la demararea programului de depunere a cererilor.
Cifrele depăşesc de 4 ori numărul cererilor înregistrate anul trecut – ca urmare a majorării nivelului de venituri până la care se acordă subvenția.
Ajutorul pentru încălzirea locuinţei se acordă conform Legii consumatorului vulnerabil, pe o perioadă de 5 luni (noiembrie 2021 – martie 2022), familiilor cu un venit mediu net lunar de maximum 1.386 lei/persoană sau persoanelor singure cu venit mediu net de maximum 2.053 lei/lună.
De anul acesta, familiile şi persoanele singure cu venituri mici beneficiază şi de suplimentul pentru energie, care se acordă pe 12 luni, diferenţiat, în funcţie de sursa de energie utilizată.
IMPORTANT! Persoanele care depun cererile și documentele doveditoare PÂNĂ la data de 20 noiembrie 2021 beneficiază de aceste subvenții începând din luna noiembrie. Cererile depuse DUPĂ data de 20 noiembrie 2021 vor fi onorate începând cu luna următoare.
Actele necesare pentru obţinerea ajutorului de încălzire şi a suplimentului pentru energie, valoarea subvențiilor şi lista bunurilor care conduc la excluderea acordării acestora pot fi consultate pe www.primariadeva.ro, Secţiunea Directia de Asistenţă Socială sau accesând link-ul: http://www.primariadeva.ro/probleme-tipizate-lamuriri-directia-de-asistenta-sociala/acordarea-ajutorului-pentru-incalzirea-locuintei, de unde pot fi descărcate şi formularele necesare depunerii dosarelor.
Devenii care nu sunt familiarizați cu mediul online pot ridica formularele de la Direcţia de Asistenţă Socială Deva (Str. I.L. Caragiale, nr. 4 – parter).
Până în prezent, aproape 1.000 de persoane au solicitat DAS Deva formularele necesare în vederea obținerii ajutorului pentru încălzirea locuinței în sezonul rece 2021-2022.
Cererile şi declaraţiile pe propria răspundere, însoțite de documentele doveditoare se pot transmite Direcţiei de Asistenţă Socială Deva, astfel:
– la SEDIUL instituţiei – Str. I.L. Caragiale, nr. 4, cu respectarea tuturor măsurilor prevăzute de legislaţia în vigoare pentru prevenirea răspândirii COVID-19, precum şi a recomandărilor reprezentanţilor DAS Deva
– ONLINE – pe adresa: [email protected]
– prin POŞTĂ/CURIER – pe adresa: Direcţia de Asistenţă Socială Deva, Str. I.L. Caragiale, nr. 4 judeţul Hunedoara
Potrivit legislației în vigoare, stabilirea dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinței se face prin Dispoziție a Primarului.
Persoanele care întâmpină dificultăţi la completarea cererilor pot solicita sprijinul Direcţiei de Asistenţă Socială Deva, la numerele de telefon 0723.230.106, 0755.878.814 sau 0799.992.311, de luni până joi – între orele 8:00-16:30 sau vineri – între orele 8:00-14:00.
Direcţia de Asistenţă Socială Deva