În cursul zilei de marți, polițiștii au intervenit la peste 2.400 de evenimente la care au fost solicitați, pentru a oferi ajutor celor aflați la nevoie sau pentru a menține siguranța publică. Persoanele care au încălcat normele sociale au fost sancționate contravențional, fiind aplicate astfel peste 10.800 de amenzi.
Polițiștii au organizat 293 de acțiuni punctuale și au intervenit la 2.483 de evenimente, 2.063 fiind sesizate prin 112.
În urma activităților desfășurate, 99 de persoane au fost surprinse în flagrant delict și 15 persoane urmărite național sau internațional au fost depistate.
În total, au fost constatate 853 de infracţiuni, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 43 măsuri preventive.
Polițiștii au mai constatat 10.859 de contravenții, aplicând sancţiuni în valoare de peste 2.300.000 de lei.
În cadrul activităţilor desfășurate pentru siguranța în trafic, au fost descoperite 67 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, fiind reținute 532 de permise de conducere și retrase 189 de certificate de înmatriculare.
Poliția Română acționează permanent pentru prevenirea şi combaterea evenimentelor care pot afecta liniştea comunității şi, totodată, este pregătită să intervină atunci când situaţia o impune.