Aproape 100 de persoane surprinse în flagrant delict, în ultimele 24 de ore

În urma intervențiilor de ieri, polițiștii au aplicat 8.700 de sancțiuni celor care au încălcat prevederile legale și au reținut peste 500 de permise șoferilor care au pus în pericol siguranța traficului rutier.

La data de 12 martie 2020, peste 11.000 de polițiști au acționat pentru menținerea ordinii și siguranței publice, protejarea drepturilor și libertăților cetățenilor, constând 677 de infracțiuni, dintre care 23 economice, 188 de fapte de furt și 11 infracțiuni la regimul armelor, munițiilor, materialelor nucleare, materiilor radioactive, explozive și substanțelor toxice.

În trafic, polițiștii rutieri au constatat 81 de infracțiuni la regimul circulației. Pentru încălcările legislației rutiere, șoferilor le-au fost reținute 532 de permise de conducere și retrase 210 certificate de înmatriculare.

Au fost organizate peste 200 de acțiuni, iar polițiștii au intervenit la 2.523 de sesizări ale cetățenilor, 2.046 dintre acestea fiind prin 112. De asemenea, au fost depistate 16 persoane urmărite național sau internațional, în cauzele instrumentate au fost dispuse 76 de măsuri preventive, iar 94 de persoane au fost surprinse în flagrant delict.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 8.700 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 3.000.000 de lei și au confiscat bunuri de peste 31.000 de lei.

Poliția Română acționează permanent pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea comunității şi, totodată, este pregătită să intervină atunci când situaţia o impune.

Partajează această știre

Lasă un răspuns