Aproape 100 de hectare de pădure de molid au fost afectate de vântul puternic care a suflat în zona Masivului Parâng, pe raza ocolului silvic Petroşani, în prima săptămână a lunii februarie.
„Estimăm că a fost afectată o suprafaţă totală de 95 de hectare de pădure, în special arborete de molid, arborii prejudiciaţi însumând un volum de aproximativ 7.000 de metri cubi”, au apreciat reprezentanţii Direcţiei Silvice Hunedoara.
Potrivit directorului Radu Crişan, în zona afectată de doborâturi se va interveni, imediat ce vremea o va permite, pentru inventarierea corectă a arborilor căzuţi la pământ. „Masa lemnoasă va fi valorificată prin licitaţie. După ce va fi curăţată, în această vară, zona va fi cuprinsă într-un program de împăduriri, în anul viitor”, a precizat directorul DS Hunedoara.