Aplică reprezentând bustul unui tânăr în ipostază de Hercule

Aplica păstrată în colecțiile MCDR Deva reprezintă o piesă ornamentală aparținând epocii romane și a fost descoperită în orașul Geoagiu, jud. Hunedoara.

Ea se păstrează într-o stare de conservare foarte bună, fiind realizată din aliaj de cupru de bună calitate și prezentând o patină nobilă, de culoare gri. Piesa, cu o înălțime de 14 cm, redă bustul unui bărbat tânăr, imberb, cu musculatura umerilor şi a pieptului bine definită şi trăsături faciale expresive, reprezentat în ipostază de Hercule. O blană de leu îi acoperă capul, spatele şi umerii, labele animalului fiind înnodate pe pieptul personajului. Părul cârlionţat al bărbatului iese de sub blana leului în zona frunţii şi a tâmplelor, fiind redat cu atenţie sporită, sub forma unor spirale, ce îi încadrează faţa, în timp ce caracteristicile animalului (coama, ochii, urechile) au fost realizate mai schematic. Partea inferioară a piesei are formă triunghiulară, fiind străbătută de un orificiu sub formă de triunghi cu laturile rotunjite, elemente ce ţin de sistemul de fixare a aplicei. Din punct de vedere iconografic, aplica în discuție ar putea reprezenta imaginea lui Alexandru Macedon în ipostază de Hercule, purtând blana leului din Nemeea, în timp ce funcțional, piesa din bronz împodobea, cel mai probabil, un car.

În acest moment artefactul poate fi admirat în cadrul expoziției “Piese reprezentative din Colecția de Arheologie a Muzeului Civilizației Dacice și Romane”, găzduită în clădirea palatului Magna Curia.

Partajează această știre

Lasă un răspuns