Proiectul „Dezvoltarea infrastructurii spitalicești publice – Secția de terapie intensivă pentru nou-născuți din cadrul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Deva”, depus de către Consiliul Județean Hunedoara, a fost aprobat pentru finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Având în vedere că maternitatea SJU Deva este singura unitate din județ cu terapie intensivă pentru nou-născuți, este important ca aceasta să beneficieze de toate dotările necesare în vederea oferirii unor servicii medicală de înaltă calitate micuților pacienți. În prezent, multe dintre echipamentele care se află în cadrul compartimentului sunt vechi, uzate sau insuficiente pentru a face față cererilor mari și extrem de complexe.
Achiziționarea echipamentelor propuse în cadrul acestui proiect ajută la desfășurarea actului medical într-un mod mai eficient și evitarea stopării activității prin defecțiuni tehnice care apar din cauza gradului ridicat de uzură al aparaturii existente.
Echipamentele/dotările menționate a fi achiziționate în cadrul proiectului sunt fundamentate din prisma celei mai noi tehnologii disponibile, respectiv:
• Mixer aer oxigen – este un blender medical de aer și oxigen care oferă administrarea de aer și oxigen controlând concentrația, rata debitului și transferul de aer și oxigen. De subliniat faptul că acest dispozitiv este necesar pentru furnizarea de oxigen în ATI neonat, pediatric și săli de naștere standard sau cezariene. Acest dispozitiv inovator, de dimensiuni reduse, deține umidificator, tuburi pentru terapia de oxigen, generator de presiune și alte componente;
• Monitor de semne vitale – măsoară parametrii obligatorii într-o sală de nașteri indiferent de tipul acesteia (standard sau nașteri cezariene);
• Ventilator de transport – este necesar pentru pacienții nou-născuți și pediatrici atât în spitale, clinici, cât și în ambulanțe;
• Incubator de transport – special conceput pentru transportul pacienților prematuri și nou-născuți, oferă suport pe termen lung pacienților cu caracteristicile sale unice, cum ar fi controlul temperaturii în interiorul cabinei, controlul temperaturii pielii, umiditatea pasivă și oxigenul fără a necesita oxigen pe termen lung și alimentare electrică.
Valoarea totală a proiectului este de 287.790,56 lei inclusiv TVA, iar finanțarea este disponibilă în cadrul PNRR, Pilonul V: Sănătate și reziliență instituțională, componenta 12 — Sănătate, Investiția I2. Dezvoltarea infrastructurii spitalicești publice, Investiția specifică: I2.3 – Secții de terapie intensivă pentru nou-născuți.
Biroul de presă al Consiliului Județean Hunedoara