Conducerea Primăriei Luncoiu de Jos aduce veşti bune pentru locuitorii satelor din zonă Contractul a fost semnat în cadrul Programului Naţional de Investiţii „Anghel Saligny” şi are o valoare de 43 de milioane de lei, adică 8,6 milioane euro.
Fără lipsă de modestie, cred este cea mai mare finanţare pe care comuna a primit-o până în prezent. Proiectul se va derula în paralel cu cel al companiei Apa Prod SA Deva, care aduc alimentarea cu apă printr-o investiţie finanţată cu fonduri europene, prin POIM.
Ideea proiectului este că în proiectul Apa Prod au fost prinse doar satele Luncoiu de Jos şi Stejărel. Atunci, pe acest proiect am prins şi celelalte sate, alături de proiectul de extindere a reţelei de canalizare, care, în mod logic, trebuie să fie executat concomitent cu cel de extindere a reţelei de apă.
În aceste condiţii sunt cuprinse toate satele, cu 1.600 de locuitori.
În prezent, Primăria Luncoiu de Jos se află în stadiul de depunere a documentaţiilor, prima fiind cea de Mediu şi se speră ca în luna iunie să poată fi semnat contractul de finanţare a lucrărilor, după care contractul va fi scos la licitaţie.
Totodată, primăria lucrează la un proiect deosebit de important pentru Luncoiu de Jos şi nu numai. În zona Dealul Fetii, fosta haldă de deşeuri, va fi construit un centru de aport voluntar (CAV), care, o dată finalizat, va aduce acea curăţenie necesară în fiecare comunitate în parte.
„În prezent, se aruncă acolo toate deşeurile din gospodării. Am câştigat finanţarea de aproape 800.000 de euro, în care fiecare cetăţean îşi va putea depozita, în sistem controlat, în hale prevăzute cu cântare, deservent, compactoare, deşeurile rezultate din diverse activităţi. Depozitarea se va face controlat, de la mobilier, la electrocasnice – tot ce înseamnă deşeuri nemenajere. În acest fel sperăm ca pe raza comunei să nu mai găsim gunoaie aruncate la întâmplare şi în cele mai nepotrivite locuri”, a precizat primarul Călin Dud.
În cadrul proiectului vor exista contracte cu firme ce vor recupera materialele ce pot fi reciclate din bunurile depozitate în cadrul CAV.