Anveloparea blocurilor din Deva, o prioritate!

M-am întâlnit astăzi, împreună cu viceprimarul Gabriel Ilieș și cu colegii de la Serviciul Programe Dezvoltare din cadrul Primăriei Municipiului Deva cu un prim grup de reprezentanți ai asociațiilor de proprietari din municipiul Deva.

Am discutat cu aceștia despre procedura de înscriere în programul de reabilitare termică a blocurilor și de obținere a fondurilor europene pentru creşterea eficienţei energetice a clădirilor rezidenţiale.

Participanții la întâlnire au aflat care sunt pașii de urmat pentru a obține această finanțare.

Asociaţia/Asociațiile de proprietari (dacă într-un bloc sunt mai multe asociații) vor pune la dispoziţia Primăriei Municipiului Deva următoarele documente:

  • Cerere de înscriere în program
  • Hotărârea Adunării generale a Asociaţiei de proprietari, prin care se solicită înscrierea blocului în Programul de creștere a performanței energetice a blocurilor de locuințe
  • Tabelul – Fișa de inventariere lucrări intervenție imobil, din care să rezulte obligatoriu acordul din partea a minimum 2/3 din totalul proprietarilor de apartamente, privind înscrierea  blocului în Programul de creștere a performanței energetice a blocurilor de locuințe
  •  Extras CF extins
  • Copie Cartea tehnică a blocului sau un extras al cărţii tehnice a imobilului, fişa tehnică a imobilului, procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor sau orice alt document justificativ din care să rezulte faptul că blocul a fost construit în perioada 1950-1990
  • Declarații privind desfacerea închiderilor de balcoane neconforme (balcoane închise fără autorizație de construire), pe cheltuiala proprietarilor
  • Declarații proprietari spații comerciale, acolo unde este cazul
  • Copii după autorizații de construire pentru lucrări și intervenții efectuate după recepția blocului
  • Copii după documente de funcționare a Asociației de proprietari, hotărâre/decizie numire președinte, contract administrator, acte de identitate

Apoi se va încheia un contract cu Primăria Municipiului Deva pentru depunerea și derularea proiectului.

Întâlnirile cu reprezentanții tuturor asociațiilor de proprietari din municipiul Deva vor continua.

Avem la Primărie 50 de dosare pentru reabilitarea termică a blocurilor, depuse de asociațiile de proprietari, care sunt incomplete și în care mai trebuie incluse anumite documente. Colegii noștri de  la  Serviciul Programe Dezvoltare le stau la dispoziție președinților acestor asociații pentru a-i consilia în actualizarea dosarelor.

Președinții asociațiilor de proprietari care doresc înscrierea în programul de reabilitare termică și  informații suplimentare se pot adresa Serviciului Programe Dezvoltare, telefon 0254.233.800, persoane de contact: Popovici Marineta și  Miha Mariana.

Mi-aș dori ca Primăria Municipiului Deva să primească cât mai multe solicitări din partea asociațiilor de proprietari pentru reabilitarea termică a blocurilor, ceea ce va duce la creșteea confortului locuitorilor municipiului nostru.

Nicolae-Florin OANCEA

Primarul Municipiului Deva

Partajează această știre

Lasă un răspuns