ANUNȚ DE INFORMARE ACHIZIȚIE PUBLICĂ – Proiectare Centru de zi „Clubul Seniorilor 2”

Direcția de Asistență Socială Deva a publicat pe SICAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice – http://www.e-licitatie.ro/pub) anunțul cu nr. ADV1297013, pentru atribuirea contractului de servicii de proiectare pentru obiectivul de investiții „Reabilitare Centru de zi pentru persoane vârstnice – Clubul Seniorilor 2”.

Obiectul contractului: achiziționarea serviciilor de proiectare – elaborarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții (DALI), documentații de avize și acorduri, expertiză tehnică, audit energetic, verificare tehnică pentru obiectivul de investiții „Reabilitare Centru de zi pentru persoane vârstnice – Clubul Seniorilor 2”.

Valoarea totală estimată a achiziției: 25.210 lei (fără TVA).

Achiziția este finanțată de la bugetul local al municipiului Deva.

Data limită de depunere a ofertelor: 15 iunie 2022, ora 13:00.

INFORMAȚII despre obiectivul de investiții:

Imobilul (construcție și teren, cu suprafața de 347 de metri pătrați) este situat în municipiul Deva, pe Aleea Muncii, nr. 7 și beneficiază de toate utilitățile publice. Construcția se află într-o stare avansată de degradare și va fi reabilitată, modernizată și reconfigurată.

Prin realizarea investiției, se urmărește alocarea resurselor fizice și logistice necesare pentru petrecerea timpului liber de către persoane vârstnice și persoane cu dizabilități, implicarea acestora în activități recreative și readucerea persoanelor de vârsta a treia în viața social activă, cu scopul creșterii calității vieții și a combaterii fenomenului singurătății.

Totodată, Centrul de zi „Clubul Seniorilor 2” va oferi servicii de asistență medicală, terapii de recuperare și relaxare, îngrijire personală și servicii de suport, inclusiv asistență și suport pentru familia beneficiarilor. 

În imobil vor fi amenajate săli multifuncționale (sală de activități recreative; sală pentru activități sportive, dotată cu masă de tenis; sală pentru diverse evenimente etc.), cabinet medical, spații administrative și spații igienico-sanitare care să deservească inclusiv persoanele cu dizabilități.

Pe de altă parte, în cadrul proiectului de investiții, administrația locală urmărește implementarea conceptului nZeb pentru o clădire existentă – o performanță energetică foarte ridicată, la care consumul de energie este aproape egal cu zero sau foarte scăzut și este acoperit cu energie din surse regenerabile produsă la fața locului.

În esență, imobilul în care va funcționa „Clubul Seniorilor 2” va avea o arhitectură modernă, prietenoasă cu mediul și va beneficia de spații verzi (gazon, arbori și arbuști ornamentali, plante cu flori etc.), dotate cu mobilier urban, precum și de facilități pentru persoanele cu dizabilități (rampă de acces în clădire, pavaje/covoare tactile la intrarea în imobil, marcaje tactile de trecere și de oprire, hartă tactilă a imobilului etc.).

Direcția de Asistență Socială Deva

Partajează această știre

Lasă un răspuns