Anul şcolar 2019-2020 începe luni, 9 septembrie

Anul şcolar 2019-2020 începe pe 9 septembrie 2019 şi se încheie pe 12 iunie 2020, are 35 de săptămâni şi este împărţit în două semestre şi două vacanţe pentru toţi elevii, plus o vacanţă pentru elevii din ciclul primar şi copiii de la grădiniţă. Structura anului școlar cuprinde semestrul I, din 9 septembrie până pe 20 decembrie 2019 şi semestrul al II-lea, din 13 ianuarie până pe 12 iunie 2020.

Vacanţele elevilor sunt următoarele:

  • vacanţa de iarnă, începe pe 21 decembrie 2019 şi durează până pe 12 ianuarie 2020;
  • vacanţa de primăvară începe de pe 4 aprilie şi ţine până pe 21 aprilie 2020;
  • vacanţa de vară începe pe 13 iunie şi încă nu se ştie data din septembrie 2020 la care vor începe cursurile anului şcolar 2020 – 2021.
  • DESCARCĂ de aici Calendarul anului şcolar 2019-2020

Clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de vacanţă în săptămâna 26 octombrie – 3 noiembrie 2019.

Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar se încheie în data de 29 mai 2020, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 5 iunie 2020.

Pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, cu excepţia claselor mai sus-menționate şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are 37 de săptămâni de cursuri.

Sursa: www.edupedu.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns