Dezinteresul actualei guvernări privind
- finanțarea decentă a sistemului educațional,
- aplicarea integrală a dispozițiilor Legii cadru a salarizării personalului plătit din fonduri publice,
- acordarea majorărilor salariale în sistemul de învățământ
conduce la producerea unui dezechilibru social și ne aduce în imposibilitatea asigurării unui trai decent.
Suntem astfel determinați să mergem mai departe cu planul acțiunilor sindicale, până la rezolvarea problemelor cu care salariații din educație se confruntă.
Considerăm că finanțarea corespunzătoare a sistemului educațional și motivarea resursei umane din învățământ reprezintă condiții esențiale pentru a avea un sistem de educație performant în România.
În acest context, Sindicatul Învățământului Preuniversitar Județul Hunedoara continuă demersurile specifice și va picheta sediul Instituției Prefectului Județul Hunedoara miercuri, 22 martie 2023, între orele 13:00 -15:00.
Cerem de urgență Guvernului României să găsească soluții la următoarele:
a) rezolvarea problemei aplicării integrale a dispozițiilor Legii – cadru nr. 153/2017 pentru toate categoriile de salariați din învățământ, astfel încât toate categoriile de salariați din sistemul educațional să beneficieze de salariul de bază prevăzut de această lege pentru anul 2022;
b) identificarea unor soluții pentru creșterea veniturilor personalului didactic auxiliar;
c) adoptarea, în regim de urgență, a normativelor pentru personalul nedidactic și personalul didactic auxiliar, având în vedere că normativele care se aplică sunt din anul 1998;
d) aplicarea regulamentelor privind acordarea sporurilor pentru condiții de muncă, întrucât salariații din învățământ sunt singurele categorii de bugetari care nu beneficiază de acordarea acestor sporuri;
e) în noua lege de salarizare, grila propusă trebuie să poziționeze personalul din învățământ pe o treaptă superioară celei actuale în ierarhia funcțiilor bugetare, în raport de importanța socială a activității prestate;
f) remedierea anomaliilor actuale în ceea ce privește salarizarea celor care ocupă funcții de conducere, îndrumare și control, având în vedere că, după ce veniturile acestora au rămas nemodificate în ultimii patru ani, se constată că acestea sunt inferioare salariaților care ocupă funcții de execuție;
g) instituirea, prin lege, a regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;
h) plata suplimentară a personalului din unitățile/instituțiile de învățământ nominalizat în echipele de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile;
i) plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic.
De asemenea, revenim cu solicitarea de convocare a Comisiei de dialog social de la nivelul Instituției Prefectului Județul Hunedoara.
În cazul în care solicitările noastre rămân fără rezolvare, angajații din educație vor continua cu următoarele acțiuni de protest:
- Marș de protest I.S.J. Hunedoara – Prefectura Hunedoara și pichetarea sediului Prefecturii în 29.03.2023;
- Pichetarea sediului Guvernului și a sediilor prefecturilor în luna aprilie 2023;
- Miting și marș de protest desfășurat în București în luna mai 2023;
- Declanșarea grevei generale în ultima decadă a lunii mai;
- Alte acțiuni specifice.