CFR Călători îmbracă haine noi, la propriu. Se modernizează și trenurile, și uniformele. Iar pasagerii vor fi întâmpinaţi cu zâmbete la urcare şi îşi vor putea modela mai mult confortul călătoriei.
Trenurile vor fi fin ce în ce mai curate, mai rapide şi cu suficiente vagoane moderne sau chiar noi. O călătorie pe cea mai nouă rută, de la Gara de Nard la Otopeni, va costa 4 lei.
Mulțumiți sau mai mult nemulțumiți, călătorii vor simți vântul schimbării atunci când vor urca în tren. Din 11 ianuarie vor fi întâmpinaţi de alte personaje.
Printre promisiunile făcute de CFR Călători chiar în trenul care ajunge în doar 20 de minute de la Gara de Nord la Aeroportul Henri Coandă, este şi aceea că în centrul atenției vor fi pasagerul și dorințele sale. Creşte şi numărul de vagoane, mai ales că în acest an se așteaptă modernizarea a 440 dintre cele vechi.
CFR vrea să cumpere și garnituri noi, dar procedurile sunt de durată. /stiri.tvr.ro