Laboratorul de Analize Medicale al Spitalului Județean de Urgență Deva – după cum ne spunea dr. Emil Stoica – Mariș în calitatea de manager – este unul dintre cele mai bine dotate laboratoare din țară, acreditat RENAR începând cu anul 2010, atât în ceea ce privește personalul calificat (3 medici primari, 2 medici specialiști, 3 biochimiști, 1 chimist, 18 asistente medicale și 4 îngrijitoare) cât și în ceea ce privește aparatura.
Laboratorul este dotat cu aparatură nouă de ultimă generație, în vederea optimizării modului de lucru și a îmbunătățirii calității actului medical oferit pacienților, punând la dispoziție o gamă largă de analize de:
Hematologie – prin analizoare de ultimă generație cu capacitate de 100 hemograme complete/oră, cu peste 50 de parametri, până la 4 histograme și 23 scatergrame, cu funcție automată „repet” și „rerun”, incluzând și un sistem automat pentru prepararea și colorarea automată a frotiurilor de sânge, fiind unul din puținele aparate de acest gen deținute de laboratoarele de analize medicale din vestul țării. Prin aceasta se oferă analiza suplimentară prin microscopie optică a frotiurilor sanguine de către medicii specialiști, esențială pentru un diagnostic complet hematologic.
Microbiologie – asigurate prin sisteme automate cu performanță ridicată de identificare și testare a sensibilității la antibiotice a bacteriilor cât și a fungilor, care includ totodată un sistem de analiză și management al datelor de laborator și al pacienților. De asemenea, există sisteme automate de incubare și monitorizare permanentă a fiecărui flacon de cultură microbiană.
Imunologie – prin analizoare de ultimă generație, prin metode de chemiluminiscență și electrochemiluminiscență, cu capacitate de 200 teste pe oră.
Coagulare – cu analizoare performante, cu capacitate de 150 teste pe oră.
Biochimie clinică – prin analizoare cu sistem complet automatizat, realizând în sistem automat toate etapele de procesare.
Chimia urinii – complet modernizată prin achiziționarea unui analizor care are ca metodă de lucru refractometria, citometria în flux și analiza digitală a imaginilor, de asemenea, printre foarte puținele de acest gen din țară și singurul din zona de vest.
Punctul de lucru TBC al laboratorului a fost primul acreditat RENAR din zona de vest a țării și efectuează analizele BK pentru toate spitalele din județ.
Tuturor pacienților care se adresează laboratorului cu bilete de trimitere decontate de CAS Hunedoara li se efectuează analizele în luna respectivă.
De asemenea, laboratorul Spitalului Județean de Urgență Deva și-a diversificat de curând gama de analize pe care are posibilitatea de a le efectua la cerere, cu următoarele investigații de laborator: Vitamina B 12, 25 – OH Vitamina D3, Folați serici, Alfa feto proteina, Antigen carcino embrionar, CA 19 – 9, Peptidul C, Lipaza serică, Transferina, IgM – HAV, Calprotectina.
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș