ANAF pregătește a treia variantă a Declarației 230, pentru redirecționarea a 3,5% din impozit pe venit

Formularul 230, prin intermediul căruia românii pot direcționa 3,5% din impozitul pe venit, este motiv de confuzie, la începutul anului 2020. Mai exact, până acum ANAF a dat două variante diferite și ar urma să fie pregătită a treia.

Aproape o sută de organizații non-guvernamentale, cele mai multe înființate de părinții unor copii cu boli grave, cer Ministerului Finanțelor să tranșeze rapid această situație și să nu-i mai pună pe drumuri, potrivit stirileprotv.ro.

Prin Legea nr.30/2019 pentru aprobarea OUG nr.25/2018 au fost modificate dispozițiile prin care persoanele fizice pot direcționa o sumă de până la 3,5% din impozitul anual pe venit pentru susținerea entităților nonprofit/unităților de cult sau pentru acordarea de burse private.

La sfârșitul lunii ianuarie, au fost publicate două modele diferite ale formularului Declarația 230 pentru redirecționarea impozitului pe venit și s-ar pregăti a treia variantă. În această săptămână, ANAF ar urma să decidă care formular va rămâne valabil.

Potrivit ANAF, formularul Declarația 230 se utilizează pentru exercitarea opţiunii privind direcţionarea unei sume pentru susţinerea entităţilor nonprofit/unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private, reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit datorat pentru perioada 1 aprilie – 31 decembrie 2019, inclusiv, în cazul veniturilor din salarii, pensii, activităţi independente realizate în baza contractelor de activitate sportivă. Acesta se utilizează și în cazul veniturilor din activităţi independente impuse pe bază de normă de venit, activităţi agricole impuse pe bază de normă de venit, cedarea folosinţei bunurilor, pentru care venitul net se determină pe baza cotelor forfetare de cheltuieli sau pe baza normelor de venit, drepturi de proprietate intelectuală, altele decât cele pentru care venitul net se determină în sistem real.

Termenul inițial de depunere a formularului era 15 martie, însă Guvernul a anunțat amânarea acestuia până la 25 mai./www.alba24.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns