Regulile amnistiei fiscale, prin care sunt scutiţi de penalităţi cei care îşi achită integraş restanţele la bugetul local, se aplică şi de administraţia locală a comunei Băiţa. După cum se ştie, Ordonanța Guvernului 107/2024 instituie unele facilități fiscale și aprobă procedura de anulare a acesoriilor și majorărilor aferente obligaților bugetare principale datorate bugetului local de către contribuabili, persoane fizice și juridice, până la data de 31 august 2024 inclusiv.
„Pentru a beneficia de aceste facilităţi, cei în cauză pot depune notificările până la data de 25 noiembrie, termenul de plată fiind prelungit până la data de 20 decembrie 2024. Precizez că anularea majorărilor și accesoriilor se aplică doar contribuabililor care achită debitele integral”, a explicat primarul comunei Băița, Damian Diniș.
Dincolo de aceste aspecte, trebuie menţionat faptul că locuitorii comunei Băiţa au ales continuitatea în ceea ce priveşte conducerea primăriei. Ales la şaptea mandat, primarul Damian Diniş, le-a mulţumit concetăţenilor săi, oferind asigurările necesare că procesul investiţional va continua, cu succes, în cele 11 sate ale comunei.
„Faptul că pot continua să fiu primarul comunei este un privilegiu, iar oamenii sunt motivul pentru care îmi doresc mereu să fac lucrurile mai bine. Comuna noastră este specială datorită oamenilor care o formează. Împreună, am clădit o comunitate caldă, unită și plină de viață, iar acum sunt gata să lucrăm împreună pentru a aduce și mai multe bucurii și schimbări frumoase în viața noastră de zi cu zi. (…) Vă promit că voi rămâne același om deschis și prietenos, gata să dau o mână de ajutor, să construim împreună o comună în care să ne simțim acasă”, a declarat, la învestirea în funcţie, primarul Damian Diniş.
Şi pentru ca lucrurile să fie prezentate la concret, trebuie menţionat faptul că autoritatea locală a câştigat fonduri pentru reabilitarea unor cămine culturale și şcoli din satele aparţinătoare.
„Fondurile provin din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) și vor fi utilizate pentru renovarea energetică moderată a căminelor culturale Trestia, Săliște și Fizeș, precum și a școlii primare din Fizeş. Lucrările de la Săliște și Trestia se apropie de finalizare, iar cele din Fizeș vor începe în perioada imediat următoare”, a precizat edilul local.
Potrivit acestuia, sunt prevăzute lucrări şi reparaţii la acoperişuri şi la faţadele clădirilor, inclusiv izolarea termică și înlocuirea tâmplăriei , refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenţie, reabilitarea sau modernizarea instalaţiilor electrice. De asemenea, vor fi montate corpuri de iluminat economice şi vor fi reabilitate instalațiile de distribuire a căldurii și a apei calde.