Amenzi usturătoare pentru patru firme care transportau şi depozitau ilegal material lemnos

Polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, împreună cu reprezentanții Gărzii Forestiere Timișoara, au efectuat activități de verificări privind modul de gestionare, depozitare și transport a materialului lemnos, de către diferiți operatori economici, de pe raza municipiului Brad și a comunelor Pui și Teliucu Inferior, din județul Hunedoara, ocazie cu care au constatat următoarele:

Pe raza municipiului Brad, a fost identificată o societate comercială care nu a respectat prevederile legale privind exploatarea materialului lemnos și gestionarea acestuia în platformele primare, prin aceea că, a tăiat un număr de 48 arbori nemarcați de diferite specii și dimensiuni din teren acoperit cu vegetație forestieră situat în afara fondului forestier național, pentru care a fost calculat un volum total de 4,088 mc în valoare de 711,760 lei și nu avea amplasate panourile cu principalele date referitoare la parchetele aflate în exploatare în platforma primară.

În cauză, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale în valoare totală de 8.000 lei, conform Legii nr. 171/2010.

Pe raza comunei Pui, au fost identificate două societăți, care nu au respectat prevederile legale privind gestionarea și depozitarea materialului lemnos, fiind constatate fapte cu privire la nerespectarea gestionării materialului lemnos aferent unui depozit cu diferențe în minus de 5,462 mc material lemnos din specia fag și nu au respectat prevederile legale privind modul de eliberare și completare al avizelor de însoțire în format electronic înscriind în mod eronat informațiile standardizate în aplicația SUMAL 2.0 fără a anunța și a informa structura de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură competentă teritorial despre situația creată.

În cauză, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale în valoare totală de 6.447,43 lei și a fost dispusă măsura complementară de confiscare valorică a 5,462 mc material lemnos de diferite specii și sortimente, conform Legii nr. 171/2010.

Pe raza comunei Teliucu Inferior, a fost identificată o societate care nu a respectat prevederile legale privind gestionarea și depozitarea materialului lemnos, cât și a modului de eliberare și completare al avizelor de însoțire în format electronic, ocazie în care au fost aplicate un număr total de două sancțiuni contravenționale în valoare totală de 35.000 lei și a fost dispusă măsura complementară de confiscare faptică a 8,655 mc material lemnos lemn de foc din specia fag și cer și confiscare valorică a 161,198 mc material lemnos de diferite specii și sortimente, conform Legii nr. 171/2010.

Partajează această știre

Lasă un răspuns